Categories: EvenimentFlash

Pedofilul britanic ar fi fost abuzat în copilărie

Dana Istudor

Profesorul englez de filosofie, Paul Richard Dorday (foto), acuzat de pedofilie, le-ar fi prezentat magistraţilor de la Petroşani, unde este judecat pentru că a abuzat sexual peste 20 de băieţi minori, un document prin care arată că ar fi fost victima unui abuz asemănător în copilărie.

Şantajat, la rândul lui, de minori
Cum pedofilia în multe state din vestul Europei este considerată şi o boală, Dorday speră să aibă parte de circumstanţe atenuante la judecată, susţin surse din rândul magistraţilor. Mai mult, la fiecare termen de judecată, inclusiv la cel de ieri, chiar dacă şedinţele sunt secrete pentru protejarea minorilor vătămaţi, amănunte şocante ies la iveală. Astfel, doi dintre minorii abuzaţi sexual erau şi complici ai profesorului britanic şi l-ar fi şantajat în mai multe rânduri pentru bani. Cei doi ar fi fost şi cheia flagrantului în urma căruia a fost prins pedofilul, mai spun aceleaşi surse. Totodată, Paul Richard Dorday vrea ca procesul în care este judecat pentru pedofilie să fie finalizat repede, iar apoi, să ceară executarea pedepesei în ţara natală sau în Olanda, unde avea reşedinţa.

Avea un complice român
„El a explicat că relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex nu sunt incriminante şi că presupusele victime, dacă au peste 16 ani, sunt majore, ca în alte ţări. Bineînţeles că acest lucru nu-l dezvinovăţeşte, nu te poţi prevala de necunoaşterea legii. Totuşi, dosarul este unul complex şi dacă îl studiezi cu atenţie, constaţi că lucrurile nu sunt chiar aşa cum apar în presă. Poţi constata că în anumite situaţii, are şi el dreptate, iar în plus, multe dintre părţile vătămate nici nu s-au constituit parte civilă. Acest lucru poate spune multe”, explică aceleaşi surse. Paul Richard Dorday era angajat al unei companii multinaţionale şi a fost arestat în ţara noastră pentru pedofilie, după ce a fost prins în flagrant, la o locuinţă închiriată din Bucureşti, pe când întreţinea relaţii sexuale cu băieţi minori. Pedofilul avea şi un complice român, Ionel Macă, dat în urmărire internaţională prin Interpol. Victimele sale erau băieţi din cartierul Aeroport din Petroşani, mulţi dintre minori provenind din familii dezorganizate şi foarte sărace.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

2 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

2 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

2 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

2 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

2 ore ago