Categories: Actualitate

Pedeapsă cu suspendare pentru fostul consilier local

Florin Ţurcaş (foto), fost consilier local al oraşului Petrila, a fost prins de poliţişti că a oferit spre comercializare la un punct de lucru al societăţii pe care o administrează, ţigări cu timbru de duty – free.
La control au fost descoperite 15.700 de ţigarete, prejudiciul fiind calculat la aproximativ 7.850 de lei. După un proces scurt la prima instanţă, Florin Ţurcaş a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru contrabandă. Totodată, fostul ales local din Petrila a primit şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Ţurcaş a mai fost obligat la plata sumei de 10.303 lei, compus din 9.955 lei debit principal şi suma de 348 lei majorări şi penalizări de întârziere către Direcţia Regională Vamală Timişoara – Biroul Vamal Hunedoara. Sentinţa a fost atacată de procurori, aceştia considerând că pedeapsa primită de consilierul contrabandist este prea mică. Curtea de Apel Alba Iulia a decis, ieri, că Florin Ţurcaş va rămâne cu condamnarea de 1,4 ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii Curţii de Apel au mai hotărât şi că fostul consilier nu are dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de un an. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

10 minute ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

11 minute ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

11 minute ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

12 minute ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

13 minute ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

18 minute ago