Categories: Sport

Pe apă, pentru medalii

Ciprian Marinuţ

Şapte canotori de la CSS Deva vor concura, săptămâna aceasta, la cele mai importante competiţii naţionale ale verii, cu obiectivul de a cuceri minimum patru medalii.

 
Canotorii deveni, antrenaţi de Florin Lupu, se vor întrece, de azi până sâmbătă, şi cu adversari reali de la alte cluburi, nu doar cu secundele şi propriile limite. După cinci luni de antrenamente intense la Baza Nautică de la Şoimuş, devenii vor participa la două campionate naţionale, la Iaşi, la Baza Dorobanţ. De astăzi până miercuri, aceştia îi vor avea ca adversari în lupta pentru medalii pe colegii lor de la celelalte cluburi sportive şcolare din ţară, în cadrul Campionatului Naţional Şcolar. În continuare, de joi până sâmbătă, sportivii clubului devean vor încerca să urce pe podium la Campionatele Naţionale de Juniori la care participă toate cluburile cu secţii de canotaj din ţară. La competiţia cluburilor sportive şcolare se va vâsli pe distanţa de 1.000 de metri, iar la Naţionale, echipajele vor avea de parcurs câte 2.000 de metri până la linia de sosire.

Unii sunt experimentaţi, alţii nu
CSS Deva se va prezenta la startul celor două competiţii, cu şapte sportivi. Alexandru Fodor (junior II), Mihaly Vass, Raul Stoica şi Robert Laşiţă (toţi juniori I) sunt deja medaliaţi la astfel de întreceri şi vor să repete sau să-şi îmbunătăţească performanţele din trecut. Sergiu Gado, Alexandru Gabor (juniori I) şi Mihai Cinca (junior I) au muncit cot la cot cu colegii lor deja medaliaţi şi ţintesc şi ei podiumul. „Băieţii au muncit din greu în cele cinci luni de pregătire şi speră ca eforturile lor să fie recompensate cu medalii. Obiectivul nostru este câştigarea a minimum două medalii la Şcolare şi două la Naţionale”, a spus antrenorul Florin Lupu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago