Pas important pentru realizarea nodului rutier cu A1 de la Sântuhalm

Municipiile Deva şi Hunedoara vor avea, totuşi, în viitor acces mai uşor la autostrada A. Asta, după ce la CNAIR a fost semnat, miercuri, con­tractul pentru elaborare „Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie privind realizarea a 6 noduri rutiere pe Autostrăzile A1 şi A3, în zona de Vest a României”.
Ofertantul declarat câştigător este Search Cor­poration SRL, iar valoarea contractului este de circa 2.050.000 lei fără TVA, sursa de finanţare fiind din Fonduri Europene Nerambursabile.
Pe­rioada pentru elaborarea Studiului de Feza­bilitate este de 6 luni de la data de începere,
10 luni de la data de începere pentru elaborarea PAC (proiect autorizaţie de construire, în 4 luni de la elaborarea SF) şi 13 luni de la data de începere pentru elaborarea Proiectului Tehnic (respectiv în 3 luni de la elaborarea PAC), anunţă CNAIR. În pre­zent accesul din Deva şi Hunedoara pe autostrada A1 se face prin nodul rutier de la Şoimuş sau prin cel aflat la Simeria. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Să-i prostim pe proști varianta „n”. La un simplu search se poate vedea cine este „Search Corporation a lui Michael M. Stanciu” și de cine este apropiat. Asta cu studiile de fezabilitate este una din cele mai bune metode de sifonare a banilor publici pentru „băieți”. Deva este fără ieșire la A1 din cauza PNL-Moloț!

Recent Posts

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

10 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

10 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

13 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

18 ore ago

Szell Lorincz, noul prefect de Hunedoara

De astăzi, noul prefect al județului este Szell Lorincz (UDMR). El este singurul care a…

18 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT UN TÂNĂR BĂNUIT DE COMITEREA UNEI TÂLHĂRII CALIFICATE

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reușit identificarea și reținerea unui tânăr…

21 de ore ago