S-a stabilit proiectantul pentru lucrările de modernizare a drumului Hunedoara – Călan

Natalia Bumbac

Licitaţia pentru desemnarea firmei care va elabora proiectul tehnic pentru modernizarea drumului judeţean Hunedoara – Călan, un proiect finanţat din fonduri europene, s-a încheiat. Ofertele participanţilor la licitaţie au fost analizate şi a fost desemnat un câştigător. Lucrările efective pentru modernizarea arterei rutiere ar putea începe, cel mai devreme peste circa patru – cinci luni, după încheierea licitaţiei pentru desemnarea constructorului.

„Licitaţia s-a încheiat, a fost făcută evaluarea, s-a finalizat raportul procedurii şi au fost întocmite comunicările, care în decurs de câteva zile vor ajunge la ofertanţi. Potrivit legii, există un termen de aşteptare de cinci zile de la data comunicării către ofertanţi, în care se aşteaptă eventualele contestaţii. În cazul în care nu există contestaţii, se încheie contractul cu firma câştigătoare, care are la dispoziţie 90 de zile pentru elaborarea proiectului tehnic. Abia apoi, în baza proiectului tehnic, se va licita execuţia lucrării”, a informat Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.
Reprezentanţii CJ Hunedoara au mai precizat că numele câştigătorului va fi făcut public după ce participanţii la licitaţie vor lua la cunoştinţă de rezultatele procedurii de achiziţie publică şi după expirarea celor cinci zile destinate contestaţiilor. Finanţarea nerambursabilă a proiectului este de aproximativ 32,5 milioane de lei, iar valoarea totală a acestuia ajunge la 36,4 milioane lei. Diferenţa dintre cele două sume, de aproximativ 15 la sută din costurile lucrărilor, va fi asigurată din fonduri guvernamentale şi locale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

5 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

5 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

5 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

5 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

5 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

5 ore ago