Pas important în Parlament pentru lupta anti-depresie postnatală

Depresia post-partum afectează tot mai multe mămici, indiferent de vârstă. Strategia struțului care își ascunde capul în nisip nu rezolvă problema. Dimpotrivă, aceste lucruri se agravează, având efecte nefaste asupra întregii familii.

Susținerea colegilor de grup parlamentar
România, comparativ cu alte state din în­treaga lume, nu are un sistem național de sprijin pentru gravide și proaspetele mă­mici, care să includă și măsuri de prevenție, de diagnosticare precoce și de tratament, atunci când depresia se instalează. Pentru corectarea acestor neajunsuri, este nevoie de implicare, de acțiune.
Un prim pas a fost făcut, spune senatorul Lucica Dina Muntean. Susținută de colegii parlamentari din Grupul Parlamentar PNL din Senatul României precum și de alți co­legi parlamentari, aceasta a depus pro­pu­nerea legislativă prin care „Săptămâna conștientizării depresiei post-partum” să fie marcată anual, înainte de 1 octombrie, dată desemnată drept „Ziua Europeană de com­batere a depresiei”.
„Nici unei mămici nu trebuie să îi fie rușine că suferă de depresie post-partum. Indi­ferent dacă survine în timpul nașterii sau în decurs de un an după nașterea copilului. Fără tratament această afecțiune poate avea o evoluție lungă și cu efecte dăună­toa­re, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Pacientul tăcut sau martorul mut nu este ajutorul optim. Și nu este suficient nici efortul persoanelor afectate sau al acelor care le sunt aproape – familie, colegi, prie­teni sau medici – ca lucrurile să se schimbe în bine. Misiunea de a face tot ce este po­sibil pentru o societate stabilă emoțional în integralitate aparține tuturor și acesta este și motivul principal pentru care am decis să ne implicăm activ”, spune senatorul liberal Lucica Dina Muntean (foto).
Speranța inițiatorilor acestei propuneri legislative este de a da startul unor politici de bune practici la nivel național și local în jurul sănătății mintale materne. Sprijinul și soluțiile reprezintă pârghii esențiale pentru dezvoltarea noastră ca societate.
Dacă se va înțelege asta, dacă vor fi cum­pănite cu maturitate beneficiile aduse de acest proiect, votul în Parlament ar trebui să fie în favoarea sa, iar inițiativa legislativă să se bucure de o largă susținere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago