Categories: Actualitate

Parteneriat activ pentru piaţa muncii

Andreea Lazăr

Câteva sute de elevi din judeţul Hunedoara vor avea ocazia să-şi dezvolte competenţele practice în cadrul unor stagii de pregătire, organizate la diverşi agenţi economici.

Şi asta, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, câştigat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara, împreună cu inspectoratele şcolare din judeţele Braşov şi Sălaj. Valoarea proiectului se ridică la cinci milioane de euro, bani proveniţi din Fondul Social European, iar perioada de implementare este de trei ani.
Lansarea oficială a proiectului a avut loc, vineri, la IŞJ Hunedoara. Intitulat „Parteneriat activ pentru piaţa muncii”, proiectul îşi propune să dezvolte competenţele practice ale elevilor din 30 de licee participante, pe domenii de calificare precum servicii, electric şi construcţii. „Prin implementarea acestui proiect, elevii vor avea acces mult mai uşor pe piaţa muncii, ei beneficiind deja de o serie de cunoştinţe practice din aceste domenii. Stagiile de practică se vor stabili după încheierea de parteneriate între inspectoratele şcolare  şi agenţii economici şi sperăm să găsim deschidere din partea acestora pentru o cât mai bună implementare a proiectului”, a afirmat Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Da proiectul e bun , dar pacat ca nu s-au tinut de promisiune banii nu s-au dat iau bagat ei in buzunar .
    nu e de mirare, totusi traim in Romania

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

14 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

14 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

14 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

14 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

14 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

14 ore ago