Parc de Afaceri la Simeria

 Sorina Popa

Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Simeria au semnat pe 12 octombrie contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru implementarea proiectului „Parc de Afaceri”. Valoarea totală a proiectului se ridică la cinci milioane de euro. Noul parc de afaceri va fi construit în clădirea nefinalizată a casei de cultură din Simeria.
Beneficiarii acestei investiţii vor fi societăţile comerciale ce vor fi găzduite în Parcul de Afaceri din Simeria şi, de asemenea, cetăţenii oraşului, care caută un loc de muncă. Obiectivul proiectului vizează îmbunătăţirea infrastructurii din zonă, în vederea creşterii economice, prin crearea unui centru de promovare a iniţiativelor antreprenoriale. Noul parc de afaceri va avea o suprafaţă de peste 11.000 de metri pătraţi şi va dispune şi de două hale de producţie şi un centru expoziţional. Finanţarea pentru Parcul de Afaceri din Simeria va fi demarată în primăvara anului viitor.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

5 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

5 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

5 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

5 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

5 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

5 ore ago