Inventatorul brădean Răzvan Mărcuş, şi-a deschis firmă în Parcul de Afaceri Simeria

Directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara, Radu Barb, are mari şanse să reuşească să ducă la bun sfârşit proiectul Parcului de Afaceri Simeria, astfel ca banii accesaţi, două milioane de euro, să nu trebuiască să fie returnaţi.
Peste 100 de noi locuri de muncă
Se ştie că ADR Vest le-a acordat celor de la ADEH timp până în octombrie anul acesta pentru a ocupa Parcul de Afaceri de la Simeria, aşa cum prevede proiectul realizat cu fonduri europene. „Un tânăr investitor, este vorba de inventatorul brădean Răzvan Mărcuş (medalion), deschide o afacere, la Parcul din Simeria, angajându-se că va înfiinţa până la 35 de noi locuri de muncă. Este o firmă de IT, sunt deja sute de calculatoare aici, lucrurile sunt pe drumul cel bun. Avem deja peste 100 de locuri de muncă în Parcul de Afaceri Simeria, din şase hale trei sunt ocupate, iar pentru celelalte suntem în negocieri pentru închirierea lor. O societate comercială a închiriat şi din partea de birouri. Până în octombrie 2017 ar trebui să avem aproape 300 de locuri noi de muncă aici”, a declarat Radu Barb, directorul executiv al ADEH.
Radu Barb a mai declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că au început şi reparaţiile la Parc, constructorul, ACOMIN, executând pe banii lui lucrările. Precizăm că imobilul unde funcţionează parcul a avut ani de zile lacătul pus, după ce a fost ridicat, fostele conduceri liberale ale Consiliului Judeţean nefiind interesate ca acesta să fie pus în funcţiune, riscând astfel, acum, să returnăm cele două milioane de euro. În plus, Primăria Simeria este un suport foarte bun pentru cei de la ADEH.
Are tot ce trebuie acolo
Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Răzvan Mărcuş a afirmat că are un preţ bun la chirie, are toate utilităţile necesare pentru funcţionarea firmei la Parcul de Afaceri Simeria. „Este un spaţiu nou, chiria este ieftină, sunt aproape de casă (n.r.-Brad), avem toate utilităţile. Facem cercetare şi dezvoltare calculatoare, urmând să şi producem în acest loc”, a spus inventatorul brădean.
Răzvan Mărcuş a inventat un încărcător de smartphone care absoarbe orice formă de energie din jur, de la lumină, unde electromagnetice sau wireless, căldură sau energia cinetică a mersului. El a realizat o husă de telefon, cu ajutorul căreia nu rămâi niciodată fără baterie. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

19 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

19 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

19 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

19 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

19 ore ago