Ovidiu Popa pleacă din ALDE

Candidatul ALDE la funcţia de primar al municipiului Deva, Ovidiu Popa (foto), care era şi preşedintele organizaţiei municipale ALDE Deva, demisionează astăzi din partid, la două luni de la înscrierea sa în ALDE. Aşadar, se anunţă şi în această organizaţie un scandal, după ce şi cei de la ALDE nu au reuşit să-şi impună candidatul la Primăria Deva.
Noul preşedinte al ALDE Deva este Emanuel Clej. Mircea Moloţ, şeful judeţean al ALDE, l-a numit pe Clej la conducerea organizaţiei devene, după ce s-a obţinut un scor foarte slab la recentele alegeri parţiale pentru Primăria Deva. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Acesta a avut vechime mare în partid , două luni , a fost ales președinte și a candidat la primărie , la cei de la psd a fost fără vechime în partid și a fost nimit candidat la primărie , greu sau nu au oameni cu vechime în partid care să merite o funcție publică la stat . Te întrebi , aceste partide mai trebuie susținute în funcție pentru a primi bani de la stat ?

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

22 de ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

2 zile ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

2 zile ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

2 zile ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

3 zile ago