Consiliul Judeţean mai dă trei milioane de lei spitalului judeţean

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat alocarea sumei de trei milioane de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva pentru acoperirea cheltuielilor curente.
Unitatea medicală beneficiază de aceşti bani, în condiţiile în care se confruntă cu dificultăţi financiare majore din cauza datoriilor acumulate de-a lungul anilor, care ajung la nouă milioane de lei.
Managerul SJU Deva, Adina Pera Ştefănie, a arătat că banii vor fi cheltuiţi pe materiale sanitare, nefiind suficienţi până la finele acestui an. „Sunt cheltuieli curente, materiale sanitare, reactivi. Până la sfârşitul anului va mai fi nevoie de câteva sume. O să analizăm necesarul de finanţare, pentru că avem mici probleme de înregistrare şi, în urma raportului de audit, sper să avem date mult mai concrete”, a afirmat Ştefănie.
Raportul de audit a fost efectuat la dispoziţia CJ Hunedoara şi a vizat activitatea spitalului din perioada 2009 – 2017, având ca scop şi stabilirea cauzelor care au dus la acumularea datoriilor de circa nouă milioane de lei. „Raportul trebuie citit şi de departamentul juridic, pentru a fi în cunoştinţă de cauză cu măsurile pe care urmează să le luăm. Datoriile s-au rostogolit an de an şi s-a ajuns în situaţia asta. Spre exemplu, una dintre cauze a fost supraestimarea veniturilor în aşa fel încât ele să creeze posibilitatea comenzilor pe lucruri strict necesare sănătăţii, deci să creeze premisele comenzilor peste buget”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara. Acesta a mai subliniat că, în prezent, lucrurile s-au îmbunătăţit din acest punct de vedere, reuşindu-se stoparea acumulării datoriilor. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago