S-au alocat noi fonduri pentru modernizarea spitalului judeţean

 

          Aleşii judeţeni au votat, ieri, în şedinţa extraordinară rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva pe anul 2019. Totodată, a fost aprobată şi modificarea programului de investiţii de launitatea medicală din Deva.
         Se reabilitează instalaţiile sanitare
Astfel, consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 165.000 lei pentru execuţia lucrărilor de reparaţii curente la Laboratorul de Analize Medicale al SJU Deva. Este vorba despre înlocuirea instalaţiilor de încălzire, a instalaţiilor sanitare şi execuţia de finisaje. Lucrările sunt necesare în condiţiile în care la etajul inferior se amenajează spaţiul unde va funcţiona aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN), efectuarea acestora asigurând funcţionarea în bune condiţii a instalaţiilor şi echipamentelor.
În ceea ce priveşte modificarea listei de investiţii, CJ Hunedoara a aprobat alocarea sumei de 38.000 lei pentru lucrări în spaţiul în care va fi amplasat aparatul RMN (ecranare magnetică realizată pe tavan şi podeaua cabinei Faraday).
       RMN-ul este achiziţionat de minister
În spaţiul destinat RMN-ului, va funcţiona un cabinet de investigaţii, cabină de comandă, loc pentru pregătirea pacienţilor, pentru pregătirea pacienţilor minori (care cuprinde o încăpere pentru anestezie generală şi pentru trezire), sală de aşteptare, grupuri sanitare, vestiar, birou pentru personalul medical şi un spaţiu de depozitare pentru produsele farmaceutice.
„Aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică va fi achiziţionat de Ministerul Sănătăţii prin Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane euro. Prin realizarea acestei investiţii, va creşte semnificativ nivelul actului medical, asigurând investigaţii de înaltă performanţă”, a afirmat Delia Băda, managerul spitalului devean.
      Peste 60 de paturi noi
De asemenea, tot în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean, au fost alocate fonduri în valoare de 109.000 lei pentru achiziţia unui număr de 65 de paturi de spitalizare pentru pacienţi, absolut necesare pentru desfăşurarea activităţii medicale în condiţii optime la secţiile Cardiologie, Psihiatrie şi Dermatologie din cadrul spitalului devean.(Adriana Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

15 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

15 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

18 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

23 de ore ago