Ovidiu Hada: Deputatul Arion vrea sã-mi strice imaginea

Sorina Popa

Primarul Hunedoarei, Ovidiu Hada (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că după 15 martie, va demara un program de plombare a străzilor din municipiu. Asta, în afară de proiectul, în valoare de 10 milioane de euro, pentru reabilitarea mai multor artere din municipiul Hunedoara.

30.000 de metri pătraţi
Primarul Ovidiu Hada a afirmat ieri că deputatul Viorel Arion îi instigă pe cetăţeni să iasă în stradă, să protesteze, deoarece sunt prea multe gropi în asfalturile localităţii. „A făcut-o tendenţios, deputatul Viorel Arion. Ce şi-a spus el, hai să-i stricăm puţin imaginea primarului. Dar, îi anunţ pe această cale pe hunedoreni, că voi merge şi eu la miting să le spun oamenilor de ce nu s-au făcut până acum aceste lucrări. Pentru că guvernul PDL a tăiat toate investiţiile. Pentru plombările străzilor, vom folosi bani de la bugetul local”, a declarat edilul şef din Hunedoara.
Proiectul de plombarea străzilor prevede repararea a peste 30.000 de metri pătraţi. De asemenea, primarul Ovidiu Hada a declarat că l-a invitat pe deputatul PDL Viorel Arion, la sediul instituţiei pe care o conduce, pe data de 11 sau 12 martie, pentru a-i pune la dispoziţie toate proiectele primăriei.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Hada, nu te agita...nu e necesar sa vada Arion proiectele tale.
    El are in lucru alte proiecte...legate de gay si lesbiene.

  • Hada nu are nici o treaba cu Hunedoara, iar prin functia pe care o detine, nu face decat sa isi bata joc de cetatenii acestui oras. Cine l-a votat sa nu se mai planga acuma, mai bine mai ramanea Scheau. Iar Arion dezamagire complecta, ce proiect si-a ales nu putea dormi noapta de grija gay-lor si a lesbienelor. Sunt lucruri mult mai importante decat porcariile pe care le voteaza ei acolo in Parlament.

  • nu ma intereseaza de HADA si nici de ARION. pe mine oameni de genu asta nu ma reprezita (spagari). mizerii de oameni. ma doare ca imi rup masina zi de zi .

  • HADA DE CE NU AI AVUT CURAJUL SA DAI NAS IN NAS CU OAMENII CARE AU PARTICIPAT AZI LA MANIFEST !!! AI AVUT SMOCHINA ...

  • AI FURAT BANII DE LA SARACI 7 MILIARDE DE LEI,FARA SEMNATURA TA PE ACTE NU SE PUTEA DA APROBARE,ATI AJUNSI SI VOI INTERLOPI CU LEGITIMATII DE LA STAT,MAI BINE SA-TI DAI DEMISIA .

  • Pocaitule dute si lasa-ne dar sa-l iei cu tine si pe bucatarul dePUIU RADU ca a uitat cind vopsea masini si era bucatar la restaurantul din piata mare,Gligor Hada un alt pocait spagar.

  • NISTE INFRACTORI : HADA , VICEPRIMARUL ALA (TRASEIST POLITIC) !!! DNA poate ne scapti de ei !!!! au 3 ani de cand sunt la conducerea primariei , eu unul nu simt nimic nou in orasul asta nici o schimbare. din contra vb lumea ca pun piedici la toti privatii , ba mai mult ca HADA nu-i lasa nici macar pe ai lui pocaiti sa traiasca . SI CU ECHIPA DE FOTBAL O SA VEDETI IN VIITORUL APROPIAT CE SE VA INTAMPLA ,SURPRIZE -SURPRIZE :(((

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o oră ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o oră ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

3 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

6 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

6 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

6 ore ago