Categories: ComunitateFlash

Ouăle găinilor „stresate” au fost interzise

Cristina Ghenea

De la începutul acestui an, România şi toate celelalte state membre ale Uniunii Europene nu mai pot comercializa ouăle marcate cu cifra 3, care provin de la aşa-zisele găini „stresate”.
Cifra face diferenţa
Regula a fost impusă de Comisia Europeană, care este nemulţumită de ouăle de pe piaţa românească, iar asta, pentru că nu mai puţin de o treime din ele provin de la găini crescute în baterii. Din punct de vedere al calităţii, specialiştii spun că există patru feluri de ouă, iar cel mai bun dintre ele este cel ecologic, dat de găini hrănite cu grăunţe şi verdeaţă şi ţinute libere. La polul opus e oul „stresat“, opera unei găini oropsite.
Consumatorii pot face diferenţa între ouă prin prima cifră înscrisă pe ştampilă. Astfel, cifra 3 este pentru ouăle „stresate“, scoase de găini chinuite, ţinute în cutii speciale, iar cifra 2 este pentru ouăle înaripatelor crescute la sol, dar tot fără spaţiu de mişcare. Cifra 1 indică faptul că oul provine de la găini ţinute în aer liber, iar 0 este pentru ouăle găinilor hrănite ecologic.
29 de exploataţii nu corespund
Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, la ora actuală, în România există 29 de exploataţii care nu corespund normelor europene privind creşterea păsărilor. La noi în ţară există în jur de 150-200 de producători de ouă, dintre care 35 sunt producători mari, ce realizează 85 la sută din producţie. Anual, aceasta este estimată la circa 1,36 de miliarde de ouă, iar valoarea pieţei avicole din România s-a ridicat la peste un miliard de euro în 2011. La noi în judeţ funcţionează trei exploataţii pentru creşterea păsărilor ouătoare, cea mai importantă fiind Avis Mintia (fosta Avicola), celelalte două funcţionând la Haţeg şi Beriu. Toate trei se încadrează în normele europene. Din 2007 şi până în prezent, în sectorul avicol s-au investit între 150 şi 200 de milioane de euro, bani folosiţi pentru schimbarea cuştilor pentru găinile ouătoare, în conformitate cu normele europene.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Desigur Romania este de mare porc pentru ca admite cresterea gainilor in baterii si comercializarea oualor catre populatie. Nici o problema in Marea Britanie unde o mare parte din ouale de consum provin da la gaini crescute in baterii deci in conditii de stress... Desigur noi nu putem da cu pumnul in masa la Summit-uri Europene ca David Cameron, pentru ca......atata putem.
    Din pacate la noi pe nimeni nu a interesat agricultura pentru simplul fapt ca e cu munca multa si e greu sa muncesti.....pe cand e mai usor sa faci multe sute de milioane de euro din pix, semnaturi si proiecte de fezabilitate facute cu laptopul pe genunchi.

    P.S: Nici eu nu sunt de acord cu consumul oualor ce provin de la pasari crescute in conditii de stress.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consilier cu do­rin­ță de fărădelege n-a mai pus geană pe gea­nă de câteva nopți.…

19 ore ago

Bulina neagră

Cristian I., din Vulcan Pentru că a provocat un scandal alături de un alt tânăr…

19 ore ago

Bulina albă

Constantin Fulga, prefectul județului Hunedoara Pentru că a decis să reia activitatea de audiențe în…

19 ore ago

Criminal periculos, căutat cu drone și câini de urmă. Filmul tragediei, povestit de mama victimei: „A spart dulapul în care era Anda și a lovit-o cu toporul”

Mobilizare uriașă în județul Mureș, dar și în județul nostru, pentru găsirea bărbatului care a…

19 ore ago

Topul INDEMNIZAȚIILOR primite de membrii Consiliilor de Administrație ale marilor companii controlate de Ministerul Transporturilor

Membrii consiliilor de administrație din marile companii, societăți națio­nale sau autorități controlate de Mi­nis­terului Transporturilor…

19 ore ago

O nouă achiziție pentru performanță, la INSEMEX Petroșani

Magdalena Șerban Unul dintre promotorii cei mai activi ai județului Hunedoara este Institutul Naţional pentru…

19 ore ago