Categories: Stiri

Orgoliile bat istoria

Probabila dispariţie a Jiului este pusă de Daniel Huza, fost jucător şi antrenor la Jiul Petroşani, în prezent, responsabil cu o grupă de juniori din cadrul clubului, pe seama războiului rece dintre patronul Alin Simota şi autorităţile locale. „Este păcat că orgoliile au învins o istorie precum cea a Jiului. Îmi pare foarte rău şi nu ne rămâne decât să sperăm că vor veni vremuri mai bune. Până atunci, atenţia noastră va fi îndreptată spre grupele de copii şi juniori”, a declarat cel care se pregăteşte să obţină licenţa A UEFA, pentru a putea fi antrenor principal în Liga a doua şi antrenor secund la primul eşalon.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

6 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

6 ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

6 ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

6 ore ago

Consilierul local AUR Emanuel Clej cere demisia secretarului general al municipiului Deva

Consilierul local AUR Emanuel Clej (foto) a cerut demisia secretarului general al municipiului Deva, Doris…

6 ore ago