Categories: Comunitate

Orăştie, calea către Europa

Magdalena Şerban

Oraşul Paliei a găzduit ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a prezentat eficienţa parteneriatului pe care administraţia locală îl are cu omologii din localitatea spaniolă Logrono, regiunea La Rioja.
 

Spaniolii, prieteni de nădejde
În perioada 9–11 martie 2011, o delegaţie restrânsă din municipiul Orăştie, în frunte cu primarul Alexandru Munteanu, a efectuat o vizită în Logrono, răspunzând invitaţiei autorităţilor administrative din oraşul spaniol, recunoscut, printre altele, şi pentru numărul mare de orăştieni–aproape 2.000 în prezent, care trăiesc şi muncesc în aria acestuia. La rândul lor, oficialităţile spaniole, în frunte cu primarul Tomas Santos, au vizitat Orăştia, în cursul anului trecut, cu prilejul prezentării programului „Complex de servicii pentru vârstnici”.  Complexul social destinat găzduirii şi îngrijirii persoanelor vârstnice are la bază un proiect cu fonduri europene nerambursabile, în valoare de 800.000 de euro, o parte din cofinanţarea necesară fiind asigurată din contribuţia comunităţii locale din oraşul spaniol. Proiectul a trecut la faza de execuţie a lucrărilor, urmând ca, într-o nouă etapă, să înceapă şi pregătirea achiziţiilor privind dotările. De asemenea, vizita a asigurat posibilitatea să fie puse la punct şi ultimele detalii legate de decontarea ultimei tranşe, în valoare de 20.000 de euro din totalul celor 80.000 de euro, reprezentând contribuţia partenerului spaniol la implementarea programului. Totodată, s-au creat premisele pentru viitoare colaborări între cele două primării, mai ales în ceea ce priveşte iniţierea şi susţinerea unor proiecte sociale.

Întâlniri importante
În cadrul acestei scurte vizite, edilul municipiului Orăştie, Alexandru Munteanu, s-a mai întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii de orăştieni stabiliţi sau aflaţi la muncă în Logrono, cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Logrono, dar şi cu directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie din La Rioja, Florenco Nicolas, care a menţionat că „unul din obiectivele noastre este favorizarea internaţionalizării companiilor din La Rioja, iar România pare să fie o ţară cu un viitor care ne dă speranţă. Încercăm să facilităm cooperarea cu Orăştie, atât pentru companiile riojane, interesate de investiţii în zonă, cât şi invers“. Cu alte cuvinte, partea spaniolă este interesată de Orăştie în ceea ce priveşte industria pielăriei şi a prelucrării lemnului.    
„Posibilităţiile de colaborare sunt foarte reale, dat fiind că Orăştie este situată într-o zonă de producţie a lemnului şi derivatelor sale, iar noi avem o importantă industrie a mobilei aici. În Orăştie, există şi o activitate relaţionată cu pielea, ceea ce ar fi benefic pentru industria încălţămintei din La Rioja“, a mai punctat directorul Camerei de Comerţ şi Industrie din La Rioja.
La rândul său, edilul din oraşul Paliei, s-a arătat optimist în ceea ce priveşte un parteneriat de bun augur. „Am vorbit despre aspectele de bază ale acestei colaborări. Sperăm ca aceste contacte să fie utile pentru relaţiile noastre viitoare“, a fost declaraţia oferită presei spaniole, la finalul întâlnirii, de către Alexandru Munteanu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

11 ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

18 ore ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

o zi ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

o zi ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

o zi ago