Categories: Comunitate

Simeria şi-a plantat pomi

Magdalena Şerban

Aflându-ne la debutul perioadei de plantare a arborilor (15 martie-15 aprilie), Direcţia Silvică Hunedoara şi-a început  procesul de  conştientizare a societăţii civile, cu privire la importanţa şi binefacerile pădurii.

Prichindeii din clasele I-IV, elevi ai Şcolii Generale „Sigismund Toduţă“ din Simeria, au fost adevărate vedete ale zilei de ieri, când, însoţiţi de cadre didactice şi specialişti silvici din cadrul Ocolului Silvic Simeria şi ai Direcţiei Silvice Hunedoara, au plantat în curtea şcolii, un număr de 14 stejari, bucurându-se de aerul primăvăratic şi soarele deloc zgârcit, care le-a susţinut, pe deplin, munca.
„După cum se ştie deja, anul 2011 a fost declarat de către ONU «Anul internaţional al pădurii». Aceasta este prima acţiune, demarată de noi, în cadrul perioadei speciale, dedicată pădurii. De acum încolo, pe tot parcursul lunii, acest gen de acţiuni vor deveni o tradiţie. Plantarea unui pom nu este doar un lucru simbolic pentru natura umană (conform dictonului că fiecare om trebuie să planteze un pom), ci este, totodată, un gest de conştientizare a rolului pe care natura o are în viaţa noastră de zi cu zi. La Simeria, ne-am bucurat de receptivitate, ceea ce ne întăreşte convingerea că programul nostru va avea efectul scontat”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Emil Ignat, directorul Direcţiei Silvice Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

19 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

19 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

19 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

19 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

19 ore ago