Un eveniment cu totul special s-a petrecut la Orăştie, duminică, 21 noiembrie. O orăştiancă „get-beget” a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, ceea ce a constituit un prilej de mare sărbătoare, atât pentru ea, cât şi pentru familia acesteia.
Premii din partea primarului şi a consilierilor locali
Olivia Stârcu s-a născut la data de 21 noiembrie 1910, la Orăştie. Locuieşte pe strada Căstăului, în aceeaşi casă în care, în urmă 100 de ani, a văzut lumina zilei. Este înconjurată de dragostea şi grija familiei Lupşa, a nepoţilor şi strănepoţilor. Ce îşi poate dori mai mult un om care a încercat dulcele şi amarul vieţii timp de 10 decenii?
Desigur, o asemenea aniversare îţi oferă nenumărate surprize, ca să nu mai vorbim despre faptul că 100 de ani de viaţă constituie o surpriză în sine.
Primarul Alexandru Munteanu, însoţit de câţiva membri ai Consiliului Local Orăştie, i-au pregătit sărbătoritei o frumoasă aniversare. Edilul şi membrii „micului parlament” au vizitat-o pe Olivia Stârcu la domiciliu, „înarmaţi” cu atenţii şi cadouri special pregătite: un tort uriaş, şampanie, un buchet de flori, o diplomă aniversară şi un premiu în bani: „Am avut bucuria să aflu că un cetăţean al Orăştiei împlineşte 100 de ani de viaţă. Fiind un eveniment care nu se întâmplă oricând la Orăştie, am hotărât ca, împreună cu colegii din Consiliul Local, să îi facem doamnei Olivia Stârcu o surpriză. Aşa că, i-am făcut sărbătoritei noastre o vizită la domiciliu, pentru a o felicita. Am înţeles de la doamna Olivia ce au însemnat cei 100 de ani parcurşi pe drumul vieţii. Au fost presăraţi cu bucurii şi cu necazuri, dar important rămâne faptul că, acum, la centenar, ea este înconjurată de dragostea familiei, a nepoţilor şi a strănepoţilor”, a punctat primarul Alexandru Munteanu.
„Încrederea în Dumnezeu este totul”!
Olivia Stârcu este, la cei 100 de ani, o femeie plină de viaţă. Are foarte multe amintiri, pe care, din când în când, le povesteşte. Peste toate acestea, mărturiseşte cu sinceritate că încrederea în Dumnezeu i-a călăuzit paşii de-a lungul vieţii: „Zilele omului le ştie numai Cel de Sus. Eu am dus o viaţă cumpătată. Am mâncat tot ce am vrut, n-am băut şi am avut încredere în Dumnezeu”, le-a spus sărbătorita musafirilor sosiţi să o felicite.
Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…
Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lăsat cu conturile aproape goale…
Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…
Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, prin avansarea lucrărilor…
View Comments
MULTA SANATATE, DOAMNEI OLIVIA STARCU!
Sa mai traiasca o suta de ani!
Dumnezeu sa binecuvanteze orasul si pe oamenii care il locuiesc.