Un echipaj austriac, care a participat la Raliul Transilvania Adventure Trophy 2010, s-a rătăcit de la traseul stabilit de organizatori şi a ajuns pe păşunea şi într-un lan de grâu al unor localnici din comuna Certeju de Sus. Oamenii i-au reclamat pe austriecii veniţi în România la curse de off-road, pentru distrugerile făcute, iar organizatorii raliului susţin că aceştia vor fi despăgubiţi de companiile de asigurări. „Pagubele nu sunt foarte mari şi vor fi suportate de companiile de asigurări, cu care noi şi participanţii am încheiat poliţe pentru astfel de situaţii”, a precizat Virgil Marin, directorul Transilvania Adventure Trophy.
Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…
Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lăsat cu conturile aproape goale…
Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…
B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…
Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, prin avansarea lucrărilor…