Categories: Comunitate

Cântec şi voie bună în comuna Băiţa

Adriana Năstase

La iniţiativa primarului Diniş Damian şi cu sprijinul mai multor oameni care iubesc meleagurile mirifice din Băiţa, a fost organizată cea de-a V-a ediţie a „Serbărilor Băiţei”. ,,Ar fi fost mare păcat ca, din cauza crizei economice, localnicii şi vizitatorii obişnuiţi deja cu această întâlnire să aibă de suferit. Aşa că, dispunând de un buget mic, dar de suflete mari, dornice să facă lobby acestui tărâm de vis, ediţia specială a Zilelor Comunei a fost binevenită”, a spus primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

Monografia satului Sălişte

Cu această ocazie, au fost disputate meciuri în cadrul Campionatului Comunal de Fotbal (au participat 12 echipe). Seara primei zile a evenimentului a fost dedicată celor tineri, pentru care, pe scenă au urcat membrii Ansamblului şcolii din Băiţa, urmaţi apoi de formaţia pop-rock „Profetu”. Discoteca organizată a adunat atât tineri, cât şi pe cei mai puţini tineri, dornici să se distreze. Monografia satului Sălişte, realizată de localnica Maria Toma Damşa şi sponsorizată de inginerul Mircea Moga, cetăţean de onoare al comunei Băiţa, a adus un plus cultural manifestărilor. Nu a lipsit punerea în practică a obiceiului Cununa Grăului pe haldina din Băiţa.

Spectacol folcloric de excepţie

Spectacolul folcloric a adunat în număr mare iubitorii de cântec românesc. Pe scenă au urcat nume mari ale muzicii populare autohtone ca: Mariana Deac, Monica Lupu, Cristian Fodor, Ciprian Roman, Bogdan Toma, Mihai Petreuş, Lenuţa Evsei şi mulţi altţii. Acompaniamentul a fost susţinut de Ansamblul Doina Crişului.

Tradiţia merge mai departe

„Sunt mândru de materializarea acestui eveniment şi o să fac tot posibilul ca tradiţia locală să fie transmisă dincolo de graniţele ei, pentru că, să nu uităm că tradiţia nu este doar o amintire a ceea ce a fost, ci mai degrabă o datorie de a o transmite mai departe şi a o îmbogăţi”, a declarat Damian Diniş, edilul şef al comunei Băiţa, omul care susţine atât ansamblul folcloric „Ritmuri zărăndene”, cât şi orice activitate care promovează şi dezvoltă tradiţia acestei frumoase localităţi hunedorene.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • E LOCUL UNDE EU AM CRESCUT SI AM COPILARIT , E LOCUL CU CULORI MINUNATE PE CARE LE OFERA NATURA , ACOLO SUNT OAMENI CU SUFLET BUN , CALD SI ORICAND PRIMITORI SI AJUTATORI . MI-E DOR DE TOT CE E ACOLO , IMI E DOR DE BUNICI CARE M-AU CRESCUT SI CARE DIN PACATE NU MAI SUNT . DAR IN ACELASI TIMP MA BUCUR SA VAD SI SA AUD CA , COMUNA PROSPERA DAR IN ACELASI TIMP ISI PASTREAZA TRADITILE.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

12 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

12 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

12 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

12 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

12 ore ago