Bărbatul a fost filmat cu telefonul mobil de către o adolescentă în fața căruia a recurs la scenele de exhibiționism, astfel că a fost ușor identificat și prins de polițiști.
Procurorii deveni l-au acuzat de exhibiționism iar instanța de judecată l-a condamnat chiar dacă nu a recunoscut faptele. Adolescenta care l-a observat pe bărbatu a alertat un echipaj de jandarmi ce patrula în zona exterioară a Parcului Cetății, iar individul a fost prins.
În fața anchetatorilor, obsedatul, electrician de meserie, din Deva, a declarat că a făcut sport. Judecătoria Deva l-a condamnat la 1 an și 2 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. (M.Gânju).
Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.