Categories: Comunitate

Satul Runcu Mare, în ruta caselor tradiționale dezvoltate prin PNRR

Magdalena Șerban

Bucurie mare pe administrația pu­blică din Lelese după ce solicitarea de­pusă pentru a primi finanțare euro­pea­nă în vederea renovării și punerii în cir­cuitul turistic a opt gospodării din satul Runcu Mare s-a clasat pe poziția a treia din cele 16 documentații acceptate la nivel central prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Tradiția continuă!
„Am fost incluși în ruta caselor tradi­țio­nale, ceea ce e o veste foarte bună pen­tru noi, deoarece ne dorim chiar mult de tot să dezvoltăm harta turistică locală. Avem atâtea obiective superbe în jurul nos­tru, unele încărcate de istorie, altele de frumusețe, dar mai cu seamă de tra­diții și obiceiur! Vrem să rămânem mari promotori ai datinilor străbune și ai ve­chilor valori adevărate, cele moștenite de la bunicii și străbunicii noștri. Cu banii euro­peni obținuți din finanțare vom trans­forma Runcu Mare într-un sat tu­ristic, iar opt case vor fi modernizate și adap­tate cerințelor din domeniu, astfel încât să poată fi primiți turiști în aceste gospdării. Toți cei care ne vor vizita, vor avea astfel ocazia să vadă cum arată o vatră tradițională. Finanțarea va veni după depunerea proiectului, dar acum în discuție e lista satelor care vor fi finan­țate, printre care ne numărăm și noi“, a arătat primarul din Lelese, Ciprian Achim, renumit pentru efortul pe care îl depune pentru a-și promova cât mai bine comu­nitatea pe care o păstorește.
După cum se știe, termenul limită de depunere a propunerilor pentru include­rea obiectivelor în cele 12 rute turistice/ culturale din PNRR a fost prelungit cu o săptămână, motivul fiind declanșarea răz­boiului din Ucraina și faptul că auto­ritățile române sunt implicate în acor­da­rea de ajutor umanitar refugiaților din țara vecină. Aceasta a însemnat că titu­larii obiectivelor au putut transmite pro­pu­neri de obiective până în 20 martie 2022, în loc de 13 martie 2022, dată care se prevăzuse inițial. Reprezentanții din Lelese s-au încadrat cu brio. Cele 12 rute turistice/culturale sunt: ruta castelelor, ruta curiilor, ruta culelor, traseul gastro­no­miei tradiționale, ruta bisericilor fortifi­ca­te, ruta bisericilor din lemn, ruta mă­năs­tirilor din zona Moldovei, ruta Sfân­tului Ladislau, traseul castrelor romane, ruta cetăților, refacerea peisajului cul­tu­ral din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei și ruta satelor cu arhi­tec­tură tradițională. Prin PNRR au fost alocate 103,53 milioane de euro pentru această investiție ce face parte inte­grantă din Componenta C11 – Turism și Cultură. Investițiile pentru restaurarea/ reabi­li­tarea obiectivelor vor fi coor­do­nate în parteneriat de Compania Națio­nală de Investiții și/sau Unitatea de Mana­gement a Proiectului. Termenul ma­xim până la care demersurile pot fi fina­lizate este 30 iunie 2026.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

15 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

21 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

21 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

22 de ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

23 de ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

23 de ore ago