Categories: Actualitate

Alertă la Petroşani, din cauza unui exhibiţionist

Maximilian Gânju

Poliţiştii locali din municipiul Petroşani au intrat în alertă după ce au fost sesizaţi cu privire la un individ care se dezbracă ori se masturbează în public. Şi mai grav este că totul se petrece în zona locurilor de joacă pentru copii, amplasate în cel mai mare parc din centrul municipiului.
Potrivit declaraţiilor martorilor, prezenţa bărbatului a fost semnalată atât la apusul zilei cât şi dimineaţa. „Cei care au ieşit cu câinii la plimbare, dimineaţa, l-au văzut că se masturba şi chiar dacă au încercat să-l gonească, până când nu a fost ameninţat cu poliţia, dezaxatul n-a vrut să plece. Stă în locurile de joacă ale copiilor, pe jumătate dezbrăcat sau face prostii. Este inadmisibil aşa ceva şi trebuie luate măsuri, întărită paza în parc. Părinţii care au aflat de individ sau chiar l-au văzut, s-au grupat şi vor să-l prindă. Dacă pun mâna pe el va fi de rău”, spune unul dintre cei care l-au întâlnit pe pervers.
Poliţia Locală Petroşani a fost informată despre situaţie, iar conducătorii instituţiei spun că vor încerca să întărească paza în spaţiul de recreere. „Vom avea echipe în zona unde a fost semnalat cazul, dar şi oameni în civil şi sperăm să-l prindem. În prezent avem pază în zonă, patrula mobilă verifică şi acea zonă şi până acum nu au fost probleme de acest fel“, a declarat Nicolae Stăncioi, şef Birou Poliţia Locală Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

7 ore ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

7 ore ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

7 ore ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

o zi ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

o zi ago