Categories: Actualitate

Accident cu doi morţi, provocat de un şofer din Hunedoara

Maximilian Gânju

Tragedia a avut loc ieri dimineaţă, pe D.N. 68, la intrare în localitatea Iaz, din judeţul Caraş-Severin, iar vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 26 de ani din Hunedoara. Acesta a omorât doi nevinovaţi după ce a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, a derapat şi a lovit doi oameni aflaţi într-o parcare, iar mai apoi a revenit pe şosea şi s-a răsturnat peste un alt autoturism care circula regulamentar.
„Din cercetări a reieşit că un bărbat de 26 de ani, din Hunedoara, ar fi condus o autoutilitară pe DN 68, dinspre Oţelu Roşu spre Caransebeş, iar la intrarea în localitatea Iaz, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers, ar fi intrat în derapaj şi ar fi lovit două persoane şi un autoturism care se aflau într-o parcare amenajată pe marginea DN 68. După impact, autoutilitara ar fi revenit pe carosabil, răsturnându-se şi căzând peste un autoturism care circula regulamentar din sens opus şi care era condus de un bărbat de 52 de ani, din Hunedoara. În urma accidentului a rezultat decesul a două persoane, respectiv conducătorul autoturismului care circula regulamentar în vârstă de 52 de ani, din Hunedoara şi un pieton acroşat în vârstă de 51 de ani, din Obreja, şi rănirea gravă a celuilalt pieton în vârstă de 75 de ani, din Oţelu Roşu”, au stabilit poliţiştii. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi nu băuse înainte de a se urca la volan. Acum este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Tot ieri, trei autoturisme au fost avariate în urma unui accident de circulaţie produs la o trecere de pietoni de la ieşire din Petroşani, vinovat de producerea evenimentului fiind un şofer care circula cu viteză prea mare.
Potrivit poliţiştilor rutieri din Petroşani, doi şoferi, care se îndreptau spre centrul localităţii pe şoseaua de centură, au oprit la o trecere de pietoni, iar un alt şofer care n-a păstrat distanţa regulamentară şi avea viteză, n-a mai apucat să frâneze şi i-a lovit puternic din spate. Cele trei autoturisme implicate în carambol au fost avariate iar trei persoane au fost rănite, însă au refuzat să meargă la spital. Şoferul vinovat s-a ales cu amendă contravenţională şi va trebui să repare cele două maşini pe care le-a avariat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

14 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

14 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

14 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

14 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

14 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

15 ore ago