Obiceiul Dubaşilor, reînviat la Şoimuş

În comuna Şoimuş a revenit în prim plan un obicei vechi, din strămoşi. Este vorba de Obiceiul Dubaşilor.

”Începând cu anul 2009 a fost reînviat unul dintre cele mai frumoase obiceiuri de Crăciun din satul Şoimuş: obiceiul Dubaşilor! Acest lucru a fost posibil (după o pauză de mai bine de 30 de ani), datorită unui grup restrâns de tineri ambiţioşi din satul Şoimus care s-au zbătut, au umblat şi au aflat versurile colindelor şi marşul dubelor, de la persoanele mai în vârstă care în tinereţile lor au umblat cu acest obicei prin sat! Deşi la început am fost mai puţini, an de an s-au alăturat tot mai mulţi tineri cetei de dubaşi, unii completând echipa, alţii lăsând loc celor mai tineri să ducă mai departe tradiţia! În acest an, al 11-lea de la reînvierea acestei tradiţii, dubaşilor li se vor alătura şi tinerii care în 2009 au avut iniţiativa de a reporni acest obicei, iar dubele lor vor răsuna mai puternic mai tare ca oricând pe străzile Şoimuşului! Dubele vor începe să răsune azi, marţi, 24 decembrie, la orele 17.00, din capătul satului, de către Boholt, iar dubaşii se vor opri noaptea la biserica din sat”, a spus Romulus Berindei, unul dintre iniţiatorii reînvierii Obiceiului Dubaşilor din Şoimuş. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră l-a pus pe un amic să-i…

3 zile ago

Bulina albă

Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…

3 zile ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

3 zile ago

Parlamentarul hunedorean Tiberiu Claudiu Bârstan (AUR): aroganți, autosuficienți și perseverenți în nepăsare. Un Guvern fără direcție și fără plan de țară

Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…

3 zile ago

Uricani: la anul, va fi finalizat și pus în circuit noul Centru Comunitar Integrat realizat cu finanțare europeană

Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…

3 zile ago

La Lelese, sărbătorile unesc și mai mult comunitatea

Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…

3 zile ago