O ceată de colindători din Lăpugiu de Sus se va afla la Istanbul în perioada 15 – 17 decembrie, în mijlocul comunităţii de români. Colindătorii din comuna hunedoreană sunt cunoscuţi în ţară şi în străinătate, colindele lor făcând parte din patrimoniul imaterial al UNESCO. Prezenţa cetei de colindători hunedoreni la Istanbul va fi posibilă datorită Institutului Naţional de Folclor al Academiei Române.
„La Institutul Cultural Român de la Istanbul se va prezenta un spectacol cu obiceiul colindatului de Crăciun (umblatul cu dubele), nelipsind cele mai cunoscute colinde: de intrare în curte, a fetei, a junelui (feciorului), a ciobanului, a Crăciunului (Mulţumim lui Dumnezeu), precum şi oraţiile în versuri de strigare a cinstei pentru dubaşi (colac, cârnaţi, vinars, bani).
Acţiunea este organizată de Institutul Naţional de Folclor din cadrul Academiei Române, sub coordonarea prof. dr. Marian Lupaşcu – cercetător ştiinţific”, ne-a transmis profesorul Romulus Urs, susţinător şi promotor al tradiţiilor autentice româneşti, originar din Lăpugiu de Sus. Acesta a mai subliniat că activitatea culturală de la Istanbul se înscrie în şirul manifestărilor de promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti a portului popular şi a culturii populare din satele noastre.
De reamintit este faptul că, în luna decembrie 2013, un grup de colindători din Lăpugiu de Sus a reprezentat ţara noastră la Reuniunea internaţională de la Baku, capitala Azerbaidjanului, promovând Colindatul de ceată bărbătească din România pe Lista reprezentativă a Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, realizată de UNESCO.
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…