Carmen Guran a pierdut procesul cu Consiliul Judeţean şi va părăsi instituţia!

Potrivit unor surse oficiale de la nivelul conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara, de astăzi, marţi, 24 decembrie 2019, Carmen Guran (foto) nu va mai fi angajata Consiliului Judeţean Hunedoara! Se pare că tot acest război cu conducerea instituţiei judeţene a costat-o nu doar postul de director tehnic, ci a dus şi la pierderea serviciului în cadrul acesteia.

Despre ce este vorba? Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat decizia în dosarul în care Guran a atacat reorganizarea Consiliului Judeţean, reorganizare care presupune o organigramă fără direcţii. Ca atare, ar fi fost desfiinţată şi Direcţia Tehnică, la conducerea căreia se afla Carmen Guran. Decizia magistraţilor, de respingere a suspendării executării Hotărârii nr.26/31.01.2019 a Consiliului Judeţean Hunedoara, precum şi executarea Dispoziţiei nr. 38 /1.02.2019 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean, arată că se desfiinţează direcţiile din instituţie, iar Carmen Guran nu mai ocupă funcţia de director tehnic. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Mai mult, pentru că ea nu a acceptat o funcţie similară în instituţie, în termen de 30 de zile de la propunere, va trebui să părăsească nu numai postul, dar şi instituţia judeţeană, ne-au comunicat surse oficiale din cadrul Consiliului Judeţean. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • N-are cine Wilike s-o facă, fiindcă le-a angajat la toți nevestele,copii, verișoarele,nașii,finii,amantele.Cine s-o facă ? Consiliul județean care e profund impotent?AGA ,care-s prietenii lui ? Ministerul Dezvoltării ?

  • In cadrul Consiliului Judetean Hunedoara in proportie de 99% angajatii actuali si viitorii au fost recomandati pe baza de "talent" deosebit, asezonat cu pile si nepotism. Oricare dintre ei, o gloata de lichele, impotenti intelectuali si babaciuni obosite.

  • @Ioana
    Angajatii viitori au fost recomandati...mai treci pe la scoala putin.

    Cat despre procentul acela de 99% este exagerat si afirmatiile tale tin ori de rautate, ori de prostie...alege ce vrei.

    Ca peste tot exista pilosi si sustinuti de partid, ceva mai multi de cand a ajuns PSD la putere, dar in CJ sunt si oameni care lucreaza de zeci de ani si isi fac treaba.

    Pe d-na Guran nu o cunosc, dar stiu destule despre jegosii care s-au cocotat politic pe judetul acesta si care fac totul doar pentru interesul personal.
    De aceea au executat-o si pe aceasta doamna. Le incurca planurile si nu puteau fura in voie.
    Din pacate d-na Guran a gresit, trebuia sa accepte postul oferit si sa se judece din acea pozitie, asa a ramas descoperita.

    Papagalii din CJ care semneaza ca prostii s-ar putea sa plateasca la un moment dat. Doar ei, ca prostii...

  • Nu il dati voi afara pe arion de la vaca lui de muls. Il da afara dna-ul cand vine la cate matrapazlacuri face cu seful de la achizitii

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

11 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

11 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

11 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

11 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

11 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

11 ore ago