Edilul şef al reşedinţei de judeţ, Florin Oancea (foto), nu va candida pentru preşedinţia organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, asta deşi anunţase în urmă cu 10 zile că are această intenţie. Ce s-a întâmplat, însă de atunci şi până acum?
Nevoie de unitate
„Mi-am anunţat doar intenţia de a candida la şefia organizaţiei judeţene de partid. La acel moment, nu mai era anunţată o altă candidatură epntru această funcţie. Am vrut să candidez, astfel ca, în 2024 să putem concur de la egal la egal cu cei din PSD. Dar, după ce deputata Vetuţa Stănescu a spus că va candida pentru preşedinţia PNL Hunedoara, am analizat situaţia şi am ajuns la concluzia că în aceste moment, avem nevoie de unitate în PNL. Trebuie să rămânem uniţi” a afirmat primarul Devei.
„Dacă aş fi candidat, o parte dintre colegi mergea cu mine, alta cu doamna deputat Vetuţa Stănescu. S-ar fi creat două falii, ar fi fost supărări şi frustări. Ca atare, fiind un om de echipă şi pentru că o candidatură nu ar fi fost o miză personală, am hotărât să nu îmi depun candidature pentru postul respective. Nu sunt colecţionar de funcţii publice sau politice.
Oricum, sunt membru de drept în Biroul Politic Judeţean, fiind primarul reşedinţei de judeţ. Nu voi candida pentru o altă funcţie în Biroul Politic Judeţean. Îi doresc mult succes doamnei deputat Vetuţa Stănescu”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Susţinere pentru Ludovic Orban
Întrebat cu cine va vota la preşedinţai PNL, Florin Oancea a declarat:
“Eu, Florin Nicolae Oancea şi organizaţia PNL Deva nu ne dezicem de votul dat în Biroul Local. Am votat în unanimitate, să-l susţinem pe Ludovic Orban la preşedinţia PNL. Sunt un om de onoare. Când mi-am dat cuvântul că îl susţin pe Ludovic Orban pentru un nou mandat la conducerea partidului, nu mă întorc”.
Reamintim că liberalii din toată ţara se pregătesc de alegeri interne, care vor culmina cu Congresul partidului, unde va fi ales preşedintele şi conducerea centrală a partidului.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…
View Comments
Stim pupincuristule. Doar asa te bagi pe sub pielea lui iohanis. Tot iohanis( via kovesi) ti-a ordonat sa bagi penali in partid, pe tiganul puscarias cu fata de interlop berbecaru.
Normal ca pe Ludovic. Primarii oraselor subdezvoltate, care nu sunt in stare sa dezvolte urbea, il sustin pe ludovic Orban, cele dezvoltate, Cluj, Oradea, etc. il sustin pe Catu.