Categories: ActualitateFlash

O veste bună pentru hunedoreni şi nu numai. S-a deschis Shopping City Deva!

Oana Mihnea

Ieri, s-au deschis porţile celui mai aşteptat centru comercial din  judeţ, Shopping City Deva. Încă de la primele ore ale dimineţii, cei mai curioşi deveni au aşteptat să primească undă verde pentru a intra în magazine ca să vâneze ofertele.

800 locuri de muncă
Valoarea totală a investiţiei se ridică la 14 milioane de euro şi a fost realizată de compania NEPI. Suprafaţa totală a centrului comercial este de 54.000 metri pătraţi, există 1.700 de locuri de parcare, iar construcţia a fost finalizată în aproximativ nouă luni.
„Este una dintre cele mai mari investiţii ale grupului NEPI din ultima vreme. În urma târgului de joburi, peste 800 de persoane au fost angajate să lucreze aici. Centrul va atrage putere de cumpărare, nu doar de la deveni, ci şi de la locuitorii întregului judeţ şi a turiştilor care vor veni în zonă. Una dintre vedetele incontestabile ale mall-ului este cinematograful Cinema City, care se va deschide vineri seara. Avem şase săli, care au şi proiecţii 3D. Este unul foarte modern, calitatea lui fiind identică cu cea a cinematografului din Mega Mall Bucureşti. De asemenea, aducem şi o zonă de entertainment importantă pentru oraş, unde sunt incluse atât restaurante, cât şi fast-fooduri, cu intarea pe piaţă a mult aşteptatului KFC şi cazinoul The Jack&Play Again“, a declarat Camelia Ganga, director marketing NEPI.
Shopping City Deva reuneşte sub acelaşi acoperiş brand-uri internaţionale de fashion, încălţăminte, accesorii şi electrocasnice precum H&M, C&A, CCC, Altex, Deichmann etc. La capitolul mâncare, pe lângă celebrele aripioare picante de la KFC, pofticioşii mai pot încerca meniurile de la 3F sau produse de patiserie de la Scufiţa Roşie. Nici cafenele nu lipsesc din noul mall, amenajate cochet şi cu produse pentru toate gusturile.

Binevenit pentru comunitate
Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, invitat să fie alături de investitor în ziua inaugurării mall-ului, şi-a exprimat mulţumirea şi aprecierea faţă de rezultatul obţinut. „Odată cu deschiderea Shopping City Deva, municipiul îşi consolidează poziţia de pol economic şi social. Nu întâmplător au venit cei de la NEPI în Deva, ci în urma unor studii de impact şi într-adevăr, Deva este în dezvoltare, în mişcare, atât din punct de vedere turistic, cât şi comercial. Deschiderea noului centru comercial este pentru noi o realizare importantă, în primul rând pentru că se creează locuri de muncă, dar şi pentru că orice ban este binevenit la bugetul de taxe şi impozite locale. Invidiez compania deoarece, având în paralel nişte proiecte în dezvoltare în municipiul Deva, care trebuie încheiate până la sfârşitul anului, aici s-a lucrat cu constructori foarte buni, care au respectat cu sfinţenie termenul de finalizare“, a precizat primarul Petru Mărginean.
Shopping City Deva Mall-ul este deschis zilnic, inclusiv duminica, între orele 08.00 şi 22.00, magazinele din cadrul acestuia funcţionează între 09.00 şi 22.00, cinematograful de luni până vineri începând cu ora 12.30, iar sâmbătă şi duminică de la 10.30, până la orele 22.45. Cazinoul are program non-stop.
Seria surprizelor nu se opreşte aici, evenimentul de deschidere continuă astăzi cu concerte susţinute de Direcţia 5, Alinka şi Mirela Petrean. Sâmbătă şi duminică se pregăteşte distracţie pentru copii şi părinţi cu spectacolul ICE AGE şi Profesorii Trăsniţi, care îi vor încânta pe micuţi cu experimente fabuloase.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

12 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

12 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

12 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

12 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

12 ore ago