O taxă pe care o susţin

În 1994, în iunie, am primit un telefon de la un domn numit Octavian Arsene. Mă invita în Retezat, pentru a realiza un reportaj despre o acţiune a unui grup de elevi de liceu, pe care îi adusese într-o tabără gratuită. Gratuită e un fel de a spune – masa şi cazarea erau plătite de Ministerul Tineretului, dar elevii aveau drept misiune ecologizarea unei bune părţi a masivului. Ecologizare e cuvântul la modă, sub care se ascunde de fapt eliminarea tonelor de mizerie din munte – cutii de conserve, borcane, alte resturi alimentare, depozitate mai ales pe lângă lacurile glaciare, „mândria Retezatului”… Erau mormane imense de gunoi, movile ce depăşeau doi metri înălţime. În două săptămâni, cât a durat tabăra, tinerii au adus de pe munte până la Cârnic, peste 10 tone de gunoaie! A fost prima mare acţiune de curăţare a Masivului Retezat.
Lucrurile s-au mai schimbat. După ce Administraţia Parcului Naţional Retezat şi-a intrat în drepturi, au început campanii de educare a turiştilor, invitaţi să nu mai lase resturile pe traseele pe care umblă, ci să le adune în pungi şi să le coboare până la primul tomberon mai uşor de ridicat de cei de la salubritate, adică, până la Cârnic, cel puţin. Efectele s-au văzut – am fost în fiecare an în Retezat, cu rucsacul în spate, şi nu am mai văzut gunoaie. O vreme – prin 2003 parcă – a fost introdusă o taxă de vizitare, dar s-a renunţat la ea din motive administrative, nu le ştiu exact.
Din păcate, dacă aceia care umblă cu rucsacul ştiu cât de greu se păstrează curăţenia în munte (nu toţi – aici e de discutat…) şi se conformează regulilor atât scrise, cât şi dictate de un bun-simţ elementar, nu la fel se pune problema montaniarzilor auto, care pot acum să meargă cu maşinile până la Râuşor, dar şi în Poiana Pelegii. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar parcă românii nu merită să li se facă favoruri de acest gen – decât să se construiască drum, mai bine sălbăticie, cel puţin rămâne curat! Cei în drept au constatat că turistul auto este mai puţin dispus să respecte muntele – aşa că urmele week-end-urilor se văd. Cantităţile de gunoaie sunt imense, iar transportul lor spre puţinele locuri de depozitare costă bani mulţi.
Taxa de cinci lei plătită acum de turişti, în schimbul căreia primesc şi o pungă pentru gunoi, este mică şi binevenită. Faptul că primeşti şi punga este un act de educaţie – în gen „dacă nu ştii, uite, te învăţăm noi cum…doar să faci!”