Prin această expoziţie se fac cunoscute publicului lucrările de grafică şi ilustraţii de carte, create de tânăra artistă Silvia Duşan.
Expoziţia “Zbor”, cuprinde ilustraţiile Silviei Duşan, care se străduieşte să dezvăluie publicului universul fantastic al principalei sale surse de inspiraţie: cartea ilustrată. Încă din copilărie, fiind fascinată de necuvântătoarele cu aripi, Silvia Duşan ne comunică că „întreaga mea creaţie stă sub semnul «zborului» şi al aripilor, deoarece fascinaţia pentru acestea vine din copilărie, atunci când eram curioasă de tot ce zboară, de la fluturi, libelule, gâze, până la plutirea frunzelor şi a petalelor purtate de vânt în văzduh. Pe atunci, una dintre primele întrebări care s-au ivit în mintea mea de copil a fost: «De ce păsările au aripi şi noi nu? «”. Ilustraţiile sunt realizate prin fuzionarea culorilor, în laviuri de acuarelă şi tuş, înfăţişează îngeri şi alte personaje fantastice, spirite ale naturii, precum: spiritul apelor, al esenţelor, al anotimpurilor, al florilor, şi câteva lucrări de gravură în metal.
Inspirată de poemul ,,Luceafărul” de Mihai Eminescu, Silvia Duşan a realizat o serie de 17 ilustraţii, bazate pe o poveste proprie, intitulată: „Regele Cer şi Zâna Florilor” – un basm, în care ne povesteşte iubirea a două fiinţe din lumi diferite. Povestea ilustrată simbolizează depăşirea condiţiei umane, dar şi a unirii părţii materiale cu cea imaterială, a sacrului cu profanul. Prin intermediul naturii înconjurătoare şi a călătoriei iniţiatice, prin întâlnirea cu fiinţe fantastice şi prin ilustrarea motivelor de pe cămaşa ţărănească, a fusului şi a elementelor tradiţionale, arhaice, regăsim influenţa basmului românesc. Simboluri preluate de pe ii, furci de tors, porţi şi sculpturi de lemn, tradiţionale, sunt progresiv folosite în toate ilustraţiile.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 16 octombrie – 16 noiembrie 2019, de marţi până duminică, conform programului de vizitare al muzeului.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…
nVorbesc gurile rele că o duduie, mare amatoare de afaceri cu statul, că altele nu…
Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…
I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…
La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…