Categories: Comunitate

O nouă ediţie a Taberei de creaţie de la Ribiţa

Magdalena Şerban

La iniţiativa şcolii Gimnaziale „Preot Iosif Comşa“ din Ribiţa, la Mănăstirea Crişan, săptămâna trecută s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Taberei de creaţie în cadrul căreia au participat 20 de elevi din Buceş, Brad, Arad, Călan şi Ribiţa. Manifestarea a fost susţinută de Parohia Ortodoxă Ribiţa, Biblioteca Comunală Ribiţa şi Mănăstirea Crişan. Evenimentul a primit sponsorizări din partea administraţiei locale şi a S.C. Key Safety Systems.

Potrivit bibliotecarului Monica Duşan, unul dintre coordonatorii proiectului, copiii s-au angrenat în activităţi ca pictură pe sticlă, jocuri biblice, jocuri în aer liber, seri duhovniceşti, şi au deprins tehnica încondeierii de ouă. Pe lângă partea de creaţie, aceştia s-au mai putut bucura de o drumeţie în satul Dumbrava de Sus, aici vizitându-l pe meşterul popular Petru Mateş, şi de câte o vizită la Muzeul „Lada de zestre” din Ribiţa, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din aceeaşi localitate şi la Casa Memorială Crişan. În ultima zi de tabără, s-au acordat premii pentru lucrările realizate şi pentru comportamentul elevilor, pe parcursul activităţilor. „Ediţia din acest an s-a finalizat cu o expoziţie a lucrărilor din cadrul taberei, aceasta constând în icoane pictate pe sticlă şi schiţele în creion, realizate pe baza obiectivelor vizitate. Pe lângă atelierele de creaţie, la fel ca în anii precedenţi, copiii au luat parte la ore de educaţie religioasă”, a declarat coordonatoarea acţiunii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Acțiune împotriva braconajului piscicol în Hunedoara: peste 40 kg de pește confiscate la Burjuc

Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…

19 ore ago

Conducerea Clubului Corvinul, scuze dupa infrangerea cu FC Voluntari

Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…

19 ore ago

Accident mortal pe DN 66, în Sântămăria-Orlea: un bărbat a decedat, patru persoane rănite

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…

19 ore ago

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

o zi ago