Din cauza intrării în carantină, elevii din trei localităţi nu au putut da examenele.La simulares au participat 1.602 elevi din 62 de unităţi de învăţământ cu nivel gimnazial, doar unul dintre candidaţi reuşind să obţină media 10. ”Centralizarea datelor comunicate de unităţile de învăţământ relevă un număr de 1.023 elevi care au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, reprezentând un procent de 63,86 la sută, faţă de 65,6 la sută – înregistrat la nivel naţional. A fost obţinută o medie de 10, a unui elev de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Hunedoara”, a informat ISJ Hunedoara.
ISJ Hunedoara arată că, în perioada 19-21 aprilie, 574 de viitori absolvenţi ai clasei a VIII-a din 11 şcoli situate în oraşele Brad, Orăştie şi Petroşani vor susţine simularea la Evaluarea Naţională, deoarece la momentul în care acest test era programat la nivel naţional, localităţile în care învaţă erau în carantină. (M.G.)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…