Asistaţii social găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş, care au avut ziua de naştere în luna noiembrie, au fost celebraţi de conducerea instituţiei, însă aşa cum se întâmplă de la instaurarea episodului pandemic, în condiţiile respectării regulilor de distanţare.
„I-am avut în centrul atenţiei pe Gheorghe Anton, Elena Jurca şi Traian Gheorghe, cărora le transmit gânduri de bine, sănătate şi tot ce e mai bun şi frumos. Sper ca tortul special pregătit pentru ei să le fi adus un mic zâmbet şi o stare pozitivă. Fiecare beneficiar a primit câte o felie de tort şi un pahar de suc, chiar în salon. Este modalitatea prin care reuşim să ducem mai departe tradiţia sărbătoriţilor fiecărei luni din an, evitând întâlnirile de grup, interzise de autorităţi pentru a preveni infectarea. Din păcate, de Sfântul Andrei de data aceasta nu am avut pe nimeni pe care să-l celebrăm cu numele. Rolul nostru rămâne cel de a le dărui nu doar strictul necesar, ci şi respect şi atenţie. Chiar dacă în continuare vizitele aparţinătorilor nu sunt premise din pricina Covid-19, încercăm să suplinim atât cât se poate afecţiunea oferită de aceştia“, a spus Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.
Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…
Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…
Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…
Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utilități. Proiectul Regional de dezvoltare a…
O metodă clasică de criminalitate informatică a provocat o alertă de proporții în comuna Baru…
Un bărbat a scăpat definitiv de dosarul penal în care era cercetat pentru efectuare de…