Categories: Actualitate

O femeie a renunțat la carieră și s-a angajat la părinți, devenind „fiică full-time”. Ce implică jobul și cu cât este plătită

O femeie a acceptat să-și aban­do­neze cariera și să devină fiică „full-time”, bineînțeles, contra unui salariu lunar. Deși câștigă mai puțin decât înainte, ea este mul­țu­mită și spune că noul job îi aduce doar satisfacții și zero stres.

Doar satisfacții
Nianan, o femeie din China, în vârs­tă de 40 de ani, a avut timp de 15 ani un job important într-o com­panie, dar, pe măsură ce au început să înainteze în vârstă, părinții ei au devenit tot mai dependenți de ea și au început să o sune foarte des, iar acest lucru a devenit extrem de stre­sant pentru ea. După ce a ana­li­zat situația și a vorbit și cu părinții, Nianan a decis să-și părăsească locul de muncă și să devină „fiică cu normă întreagă” pentru părinții ei, relatează South China Morning Post. Femeia nu trebuie să-și facă griji din punct de vedere financiar, pentru că părinții îi plătesc un salariu lunar. În plus, ea spune că noul loc de muncă îi aduce o mare bu­curie și are doar satisfacții. Nianan primește de la părinții ei un salariu lunar de 4.000 de yuani, ceea ce înseamnă cam 567 de dolari. Salariul este plătit din pensia părinților, care este de 100.000 de yuani pe an. Deși venitul este mai mic decât salariul mediu lunar, Nianan spune că e suficient să-și acopere cheltuielile. Descriindu-și jobul, ea spune că stă cu ei acasă și își ajută la diverse activități, dan­sea­ză cu ei, îi duce la cumpărături și pregătesc cina împreună. De ase­menea, organizează una sau două excursii pe lună. Deși este foarte mulțumită cu noul stil de viață, femeia recunoaște că uneori și-ar dori să câștige mai mulți bani. Pă­rinții s-au arătat înțelegători și i-au spus că în cazul în care își va dori un alt job, poate să facă asta oricând. Deși pentru europeni poate să pară un fapt bizar, pentru chinezi con­ceptul de „fiică cu normă întreagă” a devenit destul de popular și a stârnit dezbateri asupra dinamicii unei familii chineze. Aduce, de ase­menea, în atenție stilul de viață „996” din China care se referă la munca de la 9:00 la 21:00, 6 zile pe săptămână, care duce la epuizare și depresie pe scară largă. Com­pa­niile încă aplică programul obositor, în ciuda avertismentelor din partea autorităților că astfel de practici sunt ilegale. Acesta este și motivul pentru care mulți tineri își caută al­ternative, iar exemplul acesta este doar una dintre ele.

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Doi frați din Beriu, reținuți în această dimineață pentru furturi din societăți comerciale

Doi frați, în vârstă de 24 și 25 de ani, din comuna Beriu, au fost…

35 de minute ago

Primaria Hunedoara anunta ca se lucreaza şi pentru înlăturarea copacilor căzuţi sub greutatea zăpezii

Şi pentru astfel de situaţii puteţi apela acelaşi număr de dispecerat – 0757. 888.988.

38 de minute ago

COMUNICAT DE PRESĂ

Primăria Municipiului Deva informează că, în cursul ultimelor 24 de ore, alimentarea cu energie electrică…

39 de minute ago

Pe drumurile județene se circulă în condiții de iarnă. Intervenții în desfășurare pe rețeaua rutieră a județului Hunedoara

Județul Hunedoara se află sub avertizări meteorologice care vizează intensificări ale vântului, ninsori și viscol…

40 de minute ago

La ora 19.00, la nivelul județului mai există aproximativ 10.000 de consumatori afectați de lipsa curentului electric

Operatorul de energie electrică acționează și la această oră pentru remedierea defecțiunilor, având în teren…

18 ore ago

Bărbat depistat circulând pe un drum închis, sub influența alcoolului, la Vulcan

La data de 2 ianuarie 2026, la ora 15.38, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan…

o zi ago