Categories: Comunitate

O comună cu edil de patru stele

Magdalena Şerban

Cel de-al patrulea mandat de primar al lui Victor Ioan Filip (foto) întăreşte convingerea că „omul care sfinţeşte locul” este ţinut de consăteni cât pot ei de mult în fruntea comunităţii. Deşi aflat de atâta timp la cârma comunei Sântămăria-Orlea, edilul nu s-a culcat pe-o ureche şi a continuat să-şi vadă de cele gospodăreşti.

Planuri mari cu bani puţini
Anul 2011 a venit cu destule probleme şi în această comună din Ţara Haţegului. „Avem planuri multe, dar trebuie să ne limităm la bugetul redus de care dispunem, comparativ cu alţi ani. Ca un prim proces de investiţii, vom continua lucrările de regularizare la Valea Sibişelului şi totodată, pe acelaşi curs de apă, se va mai lucra la un pod în satul Sânpetru, cât şi la o punte pietonală în satul Săcel, dar şi la un pod peste râul Strei, drumul de acces fiind terminat deja, pe baza unei finanţări externe derulată şi câştigată prin Consiliul Judeţean Hunedoara. Tot peste Strei a fost dată în funcţiune o punte pietonală în Ciopeia. Cu toate acestea, infrastructura rămâne o prioritate şi pentru anul în curs, deoarece mai avem multe de consolidat. Spre exemplu, dorim să pietruim mai multe uliţe şi să efectuăm reparaţii, prin turnare de covor asfaltic, la DC63”, precizează primarul Victor Ioan Filip.

Noi construcţii, noi proiecte
Luna aprilie a acestui an vine cu demararea, printr-un proiect comun al primăriei cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, a construcţiei unei noi grădiniţe pentru copiii comunei. Investiţia se va realiza în satul centru de comună şi are  termen de finalizare de 12 luni. Grădiniţa va avea două săli de clasă, încălzire proprie, precum şi tot ceea ce este necesar unei asemenea instituţii. „Nu vrem să neglijăm nici căminele culturale, unele dintre acestea beneficiind deja de reparaţii (Ciopeia şi Subcetate), urmând ca şi cel din Sânpetru să fie reabilitat, iar cele din satele Bucium-Orlea şi Balomir să fie reparate. În ceea ce priveşte proiectele depuse, avem unul pe Ministerul Mediului şi Pădurilor,  pentru introducerea reţelelor de apă şi canalizare în satele Bărăştii Haţegului, Sânpetru, Săcel şi Vadu. Ne punem mari speranţe că va fi finanţabil. Un altul a fost depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, acesta vizând introducerea apei şi canalizării în satele Bucium-Orlea şi Balomir, modernizarea unei artere rutiere în Subcetate şi construirea unei creşe în centrul de comună. Vrem să facem cât mai multe, deşi condiţiile actuale nu ne sunt prea favorabile”, mai spune Victor Ioan Filip, primarul comunei Sântămăria- Orlea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

20 de ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

o zi ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago