Categories: Comunitate

La Sântămăria-Orlea, căminele culturale au straie noi

Magdalena Şerban

Finalul anului  2011 a luat o piatră de pe inima edilului din Sântămăria-Orlea, Victor Ioan Filip (foto). În trei cămine culturale proaspăt modernizate, au răsunat colindele şi cântecele de suflet ale românilor.

„Au fost executate reparaţii capitale la trei cămine culturale din comună, pentru că trecerea timpului le-a cam afectat din toate punctele de vedere. La cel din satul Sânpetru, s-a realizat o amplă reabilitare, atât interioară, cât şi exterioară, lucrări care mai apoi au fost inaugurate şi sfinţite. La final de 2011, localnicii au putut să se bucure de căminul modernizat, adunându-se la o seară de colinde. În cazul celui din Bucium, a fost reabilitat doar interiorul,  iar bucătăria a fost dotată cu cele necesare oricărui gen de eveniment dorit de comunitate. Şi aici a fost făcută sfinţirea şi s-a ţinut, luna trecută, o seară de colinde. La Balomir, căminul a impus o reabilitare interioară şi exterioară, inclusiv scări noi, copertină, dotări şi modernizare. A fost şi el sfinţit şi a găzduit o seară de colinde. Avem opt astfel de lăcaşuri în total, mai rămânând să fie reabilitate căminul din Subcetate şi cel din satul centru, pentru că au mare nevoie. În funcţie de bani, vedem cum reuşim să le facem şi pe acestea. Cele trei edificii au fost modernizate pe spinarea bugetului local, pe care ne bazăm mai mereu”, a subliniat Victor Ioan Filip, primarul comunei Sântămăria Orlea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

16 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

16 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

16 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

16 ore ago