Categories: Comunitate

Sântămăria-Orlea, o comună plină de monumente istorice

Magdalena Şerban

Şansa de promovare a locurilor cu care natura şi istoria au fost darnice a crescut pe măsură ce primarilor li s-a oferit posibilitatea să acceseze fonduri de la Uniunea Europeană. Cum Victor Ioan Filip (foto) este edilul de patru stele al comunităţii din Sântămăria-Orlea, norocul nu vrea să treacă pe lângă el.

Obiective turistice la tot pasul
“Vrem să accesăm Măsura 313, pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică, printr-un proiect cu o valoare de 200.000 de euro. Aici, avem obiective turistice la tot pasul şi peisaje care te fac să te întorci la ele mereu. Biserica Reformată-Calvină, de exemplu, odinioară ortodoxă, se numără printre cele mai vechi lăcaşe de cult din spaţiul românesc, fiind ridicată în piatră, către sfârşitul secolului al XIII-lea, de cnezii din familia Cândeştilor, devenită mai apoi, familia Kendeffy. Alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn pe faţada de vest şi un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive, prezintă forme arhitectonice specifice tranziţiei de la romanic la goticul timpuriu. În interior, se află un valoros ansamblu de pictură murală (din anii 1311 şi 1400), care dă un viu grai vremurilor demult apuse. Să nu uităm de Castelul Kendeffy,  ce a fost construit de către familia Kendeffy în 1782, o familie de nobili foarte bogaţi, care aveau nevoie de o reşedinţă în Ţara Haţegului. De asemenea, ne mai putem mândri cu situl fosilifer cu dinozauri de la Sânpetru, ce este o arie protejată, de interes naţional, iar pe culmea dealului Orlea, abrupt şi stâncos se găseşte ruina turnului de pază, numit «turnul lui Vece», o altă emblemă a noastră. Lista ar putea continua, pentru că pe aceste meleaguri, s-a scris multă istorie. Tocmai acesta este motivul pentru care sperăm să primim un răspuns pozitiv pentru acest proiect. Nu acceptăm altfel, dacă ne-am hotărât, atunci aşa să fie”, ne spune primarul Victor Ioan Filip.
Apartenenţa la GAL-ul „Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor” este o altă alternativă câştigătoare pentru Sântămăria-Orlea. Printre proiectele propuse de această entitate se află achiziţionarea de utilaje agricole, modernizarea pensiunilor turistice, realizarea de drumuri agricole, realizarea unei pieţe comune de desfacere a produselor locale, precum şi deschiderea unor ateliere de artă populară.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

23 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

23 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

23 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

23 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

23 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

23 de ore ago