Ajunşi la o vârstă înaintată, fără rude şi cu pensii foarte mici, pensionarii din România iau calea azilelor de bătrâni. Pentru unii, şi acestea reprezintă un lux pe care nu şi-l pot permite din cauza tarifelor lunare mari care se practică. Aşa că la ei s-au gândit cei de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Deva (CARP Deva), instituţie a cărei conducere şi-ar dori să poată pune bazele unei case de bătrâni.
“Printre membrii noştri sunt mulţi care nu au rude şi le este foarte greu să se descurce singuri, mai ales atunci când vârstele soţului şi soţiei sunt foarte apropiate, aşa că ar fi binevenită o casă de bătrâni. Chiar dacă există deja câteva în judeţ, cerinţele acestora sunt exagerate. De unde poate avea un pensionar de rând să le dea lunar câte 1.500 – 2.000 de lei? Prin urmare, latura socială primează în acest an pentru noi, cei de la CARP Deva. Depinde şi de cum se va dezvolta Casa, aşa că ne vom axa în 2013 şi pe dezvoltarea activităţii la sate, adică acolo unde avem cele 17 filiale. Boala şi problemele nu prea întreabă de unde e omul, prin urmare, dorim să dăm o mână de ajutor la cât mai multă lume”, a precizat Francisc Kovacs (foto), preşedintele CARP Deva. (M. Şerban)
Zvonarii de serviciu din regiune au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…
Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…
Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…
• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Parchetului…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au declanșat o amplă acțiune…