Magdalena Șerban
Pregătirea lacunară, peste știință
„S-a creat nemulțumire în ce privește această decizie parafată de Ministerul Cercetării, deoarece există mulți specialiști de-ai noștri care s-ar fi pretat pentru o astfel de poziție. Avem 23 de cercetători științifici gr. I și 40 de doctori în Științe, adică personal calificat și cu rezultate importante în activitatea pe care o prestează de ani buni. Sunt oameni care au în istoricul profesional o serie de brevete de invenții ce au fost recunoscute și premiate atât pe plan național cât și internațional, fiind vitale în lupta de prevenție pentru salvarea de vieți. Efortul depus este unul constant, deoarece nu e o meserie simplă, pentru care ți-ai dobândit atestatul ori diploma și apoi nu faci altceva decât să o practici oarecum robotizat, ci este una care cere documentare permanentă, implicare și lărgirea orizonturilor științifice prin studiu. Colectivul nostru a demonstrat că face performanță și meritele ar trebui să fie pe măsură. Îi asigur de toată deschiderea mea și de suportul pe care îl pot oferi”, arată dr. ing. Artur Găman (în foto mare, în dreapta), directorul general al Insemex Petroşani şi preşedinte al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă. Cât privește componența Consiliului de Administrație, acesta numără șapte membri. Președintele de drept al CA este directorul general, tot de drept, membru este președintele Consiliului Științific, un membru e de la Ministerul de Finanțe, unul de la Ministerul Muncii, doi sunt de la Ministerul Cercetării (sub egida căruia se află instituția) și un specialist care, de câteva zile este Vlad Lăutaru. “Vechimea mea în cadrul institutului este de 26 de ani, mai exact din 1995, de mult timp ocupând funcția de director științific. În CA am fost din 2006 și până în 2020”, a precizat Emilian Ghicioi, cercetător științific gradul I. Legat de recenta numire în CA, care nu pare deloc străină de spectrul politic ori de escapadele prin cluburi ale noului specialist, bine cunoscute de cei din Vale, nimic de zis. Însă când e vorba de competență, sunt multe de adăugat. Însă unii au prea mult bun simț să o facă, deși ar fi îndreptățiți. De precizat că la ora actuală, Vlad Lăutaru este și consilier local PNL în legislativul petroșănean, iar în 2020 a candidat la Camera Deputaților.
Să moară și capra vecinului! După acest principiu se guvernează o organizație de partid din…
Prof. Ileana Berki din Vulcan, coordonatorul grupului ”Glasuri de argint” din Valea Jiului Pentru participarea…
CONSTANTIN N., din Petroșani, încarcerat în Norvegia Pentru că riscă o nouă condamnare fiind învinuit…
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare pentru polițiști și militari.…
O hunedoreancă a reclamat, în vara anului 2024, că a fost indusă în eroare după…
Bărbatul era cercetat sub control judiciar pentru trafic de droguri, însă nu a respectat obligațiile…