Aflată în impas, echipa de fotbal FC Universitatea Craiova nu va putea juca nici pe stadionul Jiul din Petroşani. Managerul Marin Tudorache tocmai a anunţat că Jiul nu are omologat terenul pentru meciurile din Liga a II-a. „Dacă era vreo şansă ca Universitatea să joace la Petroşani, ei bine, în momentul de faţă, acest lucru nu mai este posibil, pentru că stadionul nu este omologat pentru meciurile din Liga a II-a şi mai sunt şi probleme cu defileul Jiului, care este mai mereu închis”, a declarat Tudorache. FC U Craiova este obligată să dispute meciurile cu CSM Râmnicu Vâlcea şi Gloria Bistriţa pe alt teren decât cel din Turnu Severin, din cauza unei decizii a FRF.
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…
Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…