O zonă magnifică ar pune în valoare din punct de vedere turistic comuna Baru Mare, dacă autorităţile ar conlucra şi ar găsi soluţii pentru dezvoltarea turismului, încât ecosistemul să nu fie afectat. Valea de unde izvorăşte Streiul sau „Poteca dacilor”, cum mai este numită zona sălbatică, ar atrage sute dacă nu chiar mii de turişti în fiecare an. Intenţii sunt, dar la fel de multe sunt şi obstrucţiile. Aşa se face că un paradis este ţinut ascuns de către birocraţia românească.
Pe valea de sus a Streiului
Cum intri în comuna Baru Mare, la graniţa dintre Ţara Haţegului şi Valea Jiului, din drumul naţional, pe lângă fabrica de cărămidă, se face o potecă spre „paradis”. Este locul de unde izvorăşte Streiul, o zonă ascunsă între versanţii Şureanului, plină de peisaje spectaculoase, unde nu întâlneşti ţipenie de om. „Poteca dacilor”, cum mai numesc bătrânii Valea Streiului, este vizitată în fiecare an de o mână de turişti, deşi este o adevărată comoară, dar pentru că nu face parte dintr-un circuit, celor interesaţi le-ar fi greu să o descopere. Valea Streiului este cuprinsă în Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, astfel că se supune regulilor unei arii protejate, iar dezvoltarea turistică este îngreunată. „Am un proiect, numai că am şi un Consiliu ştiinţific al Parcului foarte refractar. I-am şi spălat pe picioare, am făcut întâlniri la mine, dar merge destul de greu. (…) Este de prisos să mai vorbim că am ajuns în Parc Natural fără dezbatere publică, ne-am trezit cu hotărârea de guvern, fără măcar să ne ceară cineva părerea şi nici măcar să ne anunţe. Dorim dezvoltarea zonei turistice, este unul din obiectivele mele, iar turiştii au ce vizita la noi chiar şi o săptămână”, declară Daniel Răducanu, primarul localităţii Baru Mare.
Peşteri şi tăuri peste tot
Într-adevăr, turiştii au ce vizita pe Valea Streiului şi o săptămână, însă, oficial, există un singur traseu pe care îl pot parcurge pentru a admira minunăţiile „Potecii dacilor”, respectiv Baru – Valea Streiului – Vf. Lola – Vf. Bulzului – Vf. Porumbelu Mare. Localnicii ştiu însă potecile ascunse care te scot la numeroasele peşteri ori în golul alpin de unde izvorăşte Streiul. Tot pe Valea Streiului, găsim un rai al celor pasionaţi de speologie, cum ar fi peşterile Pălăriei, Cascadei, Cezar Manea, Gaura Boului, Ponorul de la tăul fără fund, sau Peştera Tecuri, aflată pe malul stâng al râului. Legendele ţesute de-a lungul anilor în jurul acestei văi stârnesc şi mai mult interesul vizitatorilor. Aici, pe Valea Streiului, ar fi fost ascunsă celebra comoară a regelui Decebal, ferită de romani sub apele Râului Sargeţia, despre care se crede că ar fi Streiul. Doar o parte ar fi fost descoperită de romani, iar restul comorii blestemate încă mai este sub albia râului. Legenda spune că pentru a muta cursul apei, Decebal a folosit sclavi pe care i-a ucis, ca secretul comorii să nu poată fi dezvăluit.
Bârfitori avizați din regiune ne anunță cu surle și trâmbițe un viitor an electoral cum…
Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…
Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…
Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…
Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…
La o primă analiză, bilanțul este extrem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…