Categories: Actualitate

Nou administrator special la CEH

Maximilian Gânju

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, l-a schimbat din funcţie pe Dan Cârlan, responsabil cu pregătirea pentru privatizarea Complexului Energetic Hunedoara, şi l-a înlocuit cu Sorin Mangu (foto), până în prezent administrator neexecutiv al companiei de stat.

”Este important în contextul actual să luăm măsuri pentru eficientizarea Complexului Energetic Hunedoara. Din acest motiv, am decis numirea în funcţia de administrator special a unui profesionist, cu o bună reputaţie în sectorul energetic”, a declarat Nicolescu într-un comunicat.
Sorin Mangu este şi şef de lucrări la Departamentul de Management, Ingineria Mediului şi Geologie al Universităţii din Petroşani.
Privatizarea majoritară a CEH a reprezentat o condiţionalitate asumată de Guvernul României în cadrul acordului încheiat în anul 2011 cu instituţiile financiare internaţionale. Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în 2012, prin fuziunea termocentralelor de stat Deva şi Paroşeni, şi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului. Complexul are o putere instalată de 1.435 MW şi poate asigura anual aproximativ 5 la sută din producţia naţională de energie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

E curățenia de pri­mă­vară sau epurare? O în­trebare care îi ma­cină pe membrii unei organizații…

12 ore ago

Bulina albă

Paul Șerban din Aninoasa, tânăr artist care s-a făcut remarcat la nivel național cu creațiile…

12 ore ago

Bulina neagră

Emanuil M., din Lupeni Pentru că este judecat pentru trei infracțiuni de furt calificat în…

12 ore ago

Începe Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

Miercuri, în Stațiunea Geoagiu Băi, miercuri, 22 aprilie 2026, va avea loc ceremonia oficială de…

13 ore ago

Mărtinești: energia verde, la putere

Magdalena Șerban Energia verde este soluția pe care unii primari o vor implementată în comunele…

13 ore ago