Noroc cu Discovery şi Animal Planet!

Nu ştiu dumneavoastră, cititorii, dacă mai rezistaţi. Dar eu, unul, am ajuns să mă apuce greaţa, să mă enervez şi, în final, durerile de cap, atunci când încerc să privesc la televizor. Nu credeam că am să ajung vreodată în această situaţie, dar vă spun, cu mâna pe inimă, că nu mai rezist. Iar acum, să vă explic şi de ce nu mai rezist.
M-am plictisit până la scârbă de ştirile, aceleaşi pe toate canalele, despre beţivi care-şi bat concubinele, şoferi inconştienţi care se dau peste cap cu maşinile sau calcă oameni aflaţi pe trecerea de pietoni, membrii unor clanuri ţigăneşti care se împuşcă între ei, se căsăpesc cu săbiile sau îşi sparg capetele cu bâtele de baseball, în tot felul de reglări de conturi. Ştiri lungite ca pelteaua, unde reporteri care au trecut prin şcoală ca gâsca prin apă, fără să se prindă prea multă carte de ei, pun întrebări de te apucă râsu-plânsu, sau scapă în direct tot felul de tâmpenii.
Mă apucă toţi dracii când mă uit la emisiunile politice, în care nu este zi să nu apară preşedintele Băsescu într-o postură sau alta, dându-şi cu părerea despre toţi şi despre toate, exact ca mitraliatul Ceauşescu şi declarând astăzi exact contrariul a ceea ce a declarat ieri. Nu este zi să nu apară Boc, Geoană şi alţi şefi de partide şi politicieni de la vârf, care toarnă tot felul de gogoşi şi încearcă să ne prostească pe toţi că se dau de ceasul morţii pentru binele nostru şi al ţării.
Simt că vărs, când pe toate canalele şi aproape la toate orele de vârf, apare  ciobanul semidoct, noul Mesia, care, stând tolănit pe fotoliul aurit de la “palatul său”, îşi debitează cu nonşalanţă inepţiile şi agramatismele, dând sfaturi şi lăudându-se cu ale sale sute de milioane de euro.
Îmi provoacă repulsie şi nu pot să înţeleg cum posturi de televiziune, până acum un an-doi cât de cât serioase, au ajuns să se otevizeze, aducând zilnic pe micul ecran fauna mahalalelor, prostituate, travestiţi, puşcăriaşi şi indivizi al căror loc este la balamuc, nu la televizor.
Îmi vine să-mi iau lumea în cap şi să mă las de această profesie pe care am iubit-o cu sfinţenie (şi căreia i-am dăruit, iată, jumătate din viaţa mea de până acum), când văd că toate piţipoancele, mahalagioaicele şi manelişti ca Adrian Minune au ajuns realizatori de emisiuni la televiziunile din România. 
Aş mai putea da numeroase astfel de exemple, datorită cărora am ajuns să mi se facă greaţă atunci când butonez telecomanda pe canalele româneşti. Noroc că avem la cablu şi canalele străine, mai ales Discovery şi Animal Planet, că altfel nu ştiu ce m-aş face!