Categories: Gura lumii

Gura lumii, 13..03.2018

Vorbeşte lumea că un personaj care s-a crezut extrem de important pe la noi s-a mutat cu tot calabalâcul din oraşul cu cetate, undeva mai la periferia judeţului. Zvonerii susţin prin târg că motivul acestei mutări este un conflict mai vechi cu colegii, omul nostru fiind nevoit să apeleze la mai multe concedii medicale, altfel nu ar fi rezistat să-şi păstreze postul. Numai că şi cu concediile astea a dat-o în bară, deoarece a fost prins că e bolnav doar în acte, realitatea fiind cu totul alta. În aceste condiţii, omul a trebuit să-şi ceară transferul, ca să poată să meargă la muncă şi să nu piardă şi bruma de imagine pe care şi-a clădit-o în ani buni. Acum, nu ştim cât va rezista la noul loc de muncă.

Spun gurile rele că un director a băgat bine mâna-n bugetul instituţiei, motiv pentru care ar urma să fie dat jos de pe fotoliul de şef de acolo. Cârcotaşii au aflat că omul nostru nu se ocupă de bunul mers al instituţiei, dar ştie să scoată bani din firmă pentru probleme personale. Atât de personale, că şi-a atras anumite suspiciuni de la cei care verifică instituţiile şi acum se aşteaptă controlul devastator. Nu de alta, dar directorul de care vorbim s-a pus pe chefuit şi pe plimbat prin afara ţării, în condiţiile în care situaţia financiară a firmei pe care o conduce nu e deloc roz. Însă, unde nu e cap, vai de picioare, se spune. Directorul respectiv va trebui să plătească tot ce a cheltuit pentru el, zvonerii susţinând că şi renovarea casei sale s-a făcut pe bani publici.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Vulcan, zona Paroșeni.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 ore ago

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

14 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

15 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

23 de ore ago