Ieri, 60 de agenţi de poliţie, recrutaţi din sursă externă, care au promovat examenul de încadrare din noiembrie 2016, au depus jurământul de credinţă. Depunerea jurământului de credinţă este unul dintre cele mai importante momente din carieră, pentru cei care au ales să îşi desfăşoare activitatea într-o unitate de Poliţie. A fost prima ceremonie publică de acest fel, la care, pe lângă echipa de conducere a IPJ Hunedoara şi oficialităţile judeţului, au participat rudele noilor agenţi.
În discursul susţinut în cadrul evenimentului, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, le-a spus noilor agenţi că instituţia în care vor activa se bucură de încredere în rândul cetăţenilor. Iar, ei vor trebui, prin conduită impecabilă şi profesionalism, să contribuie la imaginea pozitivă a Poliţiei Române. La final, şeful IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu Dumitru, le-a spus celor 60 de agenţi să nu uite niciodată momentul în care au depus jurământul şi să nu uite care sunt cei patru piloni pe care este clădit acest jurământ. „Poliţia Română este puternică datorită şi oamenilor care o alcătuiesc. Iar noii poliţişti nu vor face excepţie, pentru că au făcut dovada că pot şi au depus astăzi, în faţa noastră, Jurământul de credinţă, pentru care îi felicit şi le cer să nu uite niciodată momentul în care au depus acest jurământ, unitatea de poliţie în care au făcut acest lucru şi, cel mai important, să nu uite cei patru piloni pe care acest jurământ s-a clădit: Respectarea Constituţiei (cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului); Conduita corectă şi imparţială în aplicarea legilor ţării; Îndeplinirea cu răspundere şi bună-credinţă a îndatoririlor; Păstrarea secretului profesional. Aşa să le-ajute Dumnezeu!”, a afirmat comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara.
În perioada următoare, cei 60 de agenţi vor urma cursuri intensive de instruire la unităţile de învăţământ ale MAI, după care vor fi repartizaţi la subunităţile din judeţ, pentru a completa deficitul de personal din cadrul structurilor de ordine publică (în mediul urban şi rural) şi poliţie rutieră.
În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…
Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…
În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…
Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…
View Comments
Cine i-a instruit? Dumitru militianul? Cel instruit de mafiotii Riscuta si Clonda? Ipj hd a ajuns o cloaca de pupincuristi, sifoane si nepotisme.
ai dreptate Tiri, Dumitru asta e un mafiot fara pereche !