La ediţia din anul acesta au participat 112 copii din Timişoara, Lugoj, Reşiţa, Arad, Drobeta Turnu-Severin, Oraviţa, Chişineu-Criş, Deva, Bucureşti ş.a. La categoria A a concursului, au participat 74 de elevi din şcoli şi licee vocaţionale, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva fiind reprezentat de trei elevi care au obţinut rezultate deosebite.
Astfel, Sebastian Bălan (foto), din clasa a V-a, a obţinut premiul I şi cel de „Excelenţă” cu nota 10, participând în Gala Laureaţilor; Iosia Costa, din clasa a IV-a, a cucerit premiul I, iar Daniel-Răzvan Negrea-Drucan, din clasa a VIII-a, a luat premiul III. (A.Clej)
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…
Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…