Categories: Comunitate

Noi medici la spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Pe lângă neajunsurile de ordin material, spitalele din România se confruntă cu o acută  lipsă a personalului, cu precădere a medicilor. Începând cu 2015, la Spitalul Municipal Brad s-au pus bazele unei campanii de atragere a specialiştilor, în vederea asigurării unei echipe medicale complete.
Pregătirile s-au făcut din timp
„În 2016 nu am mai scos la concurs posturi de rezidenţi anul întâi, în ideea că am făcut asta în 2015 şi primisem deja cinci rezidenţi aflaţi în pregătire la Timişoara (Pediatrie, Neurochirurgie Infantilă, ORL, Interne şi Dermatologie). Sunt anumite situaţii în care ne dorim să obţinem mai repede medicul decât peste cinci ani. Aşa că în 2016 am scos la concurs posturi de medici specialişti sau de rezidenţi în ultimul an. La Boli Infecţioase s-a ocupat postul, la Ginecologie urmează în vară, iar la Chirurgie avem deja angajat un rezident, dar care nu şi-a încheiat încă programul de pregătire din pricina unor probleme de sănătate. Şi-a amânat examenul de medic specialist, însă îl aşteptăm să vină. Şi la Diabetologie avem medic de circa un an. La Laborator am scos un post la concurs, dar nu s-a prezentat nimeni, iar în final am reuşit să angajăm un biolog. Medicul nostru de laborator s-a pensionat anticipat şi rămăsesem descoperiţi. Soluţia a fost un biolog, fiind relativ apropiată activitatea cu cea a unui medic şi cu mult mai preferabil decât un asistent de laborator. Şi la capitolul medici de urgenţă funcţionăm în parametri normali, completând echipa cu un specialist venit de la Ambulanţă de la Deva. Plecase o doctoriţă şi eram descoperiţi şi aici. La secţia de Fizioterapie avem un medic aflat în pensie şi care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de prestări servicii. Unul din colegii noştri, angajat al cabinetului de Reumatologie, şi-a început a doua specialitate, a dat concurs şi acum ocupă postul  la Balneofizioterapie”, a spus dr. Lucian Miron (foto), directorul medical al Spitalului Municipal Brad. Acesta a mai precizat că noua legislaţie ce face referire la numărul orelor de gardă pe care le poate presta un medic a pus ceva probleme, aşa că la nivelul conducerii instituţiei sanitare s-a decis cooptarea unor medici pensionari, în linia de gardă, astfel încât s-a ajuns la un număr de trei chirurgi şi trei ginecologi, pentru a se asigura continuitate şi fluiditate în desfăşurarea activităţii medicale. În plan mai este şi un medic urolog, poziţia fiind scoasă la concurs, dar dovedindu-se neinteresantă până în acest moment.
Se asigură locuinţe de serviciu
„Pentru a uşura şederea medicilor care nu sunt din zonă şi au ales să ajute comunitatea brădeană, punându-se în slujba spitalului nostru, le oferim locuinţe de serviciu din fondul locativ de stat. Avem asigurate trei apartamente cu regim de locuinţe de serviciu pentru funcţionari publici şi personal de specialitate din cadrul spitalului. Aceştia achită o chirie modică, în cuantum de 100 de lei pe lună şi bineînţeles, în sarcina lor revine şi plata utilităţilor. Chiria este stabilită conform OG 40/1999 şi prin hotărâre de consiliu local. Momentan, avem disponibilă şi pregătită o astfel de locuinţă pentru o eventuală solicitare”, a declarat Florin Cazacu, edilul şef al municipiului Brad.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

2 ore ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

24 de ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

o zi ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago