O nouă ediție, a XI-a, a evenimentului „Noaptea bibliotecilor” a avut loc în acest week-end, o manifestare de succes la care au participat hunedoreni de toate vârstele.
Sprijin de la Consiliul Județean
„A venit, a venit toamna… Și, așa cum facem deja de câțiva ani, de câteva toamne, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în prima sâmbătă a lui octombrie, deschidem larg porțile bibliotecii noastre pentru a petrece împreună o minunată Noapte a Bibliotecilor. Este una dintre cele mai îndrăgite activități culturale organizate de bibliotecă, o activitate care atrage participanți de toate vârstele. De aceea, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva s-a străduit să alcătuiască un program cultural cât mai atractiv, cât mai divers, care să-i bucure pe cei care trec pragul bibliotecii noastre. Încă de la început, ne-au onorat cu prezența, au fost împreună cu noi și au asistat la fiecare moment al programului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, administratorul public al județului, vicepreședinții Ion Bădin și Alin Adam Țambă, parlamentarii Natalia Intotero și Ilie Toma și consilieri județeni, care ne-au demonstrat încă o dată, prin acest gest, cum au făcut cu atât de multe alte prilejuri, că instituția pe care o reprezintă este alături de biblioteca județeană și îi acordă toată susținerea, cu încredere și generozitate. Este de remarcat faptul că toate proiectele, inițiativele și activitățile noastre se bucură de sprijinul constant pe care îl primim de la Consiliul Județean Hunedoara, sprijin pentru care mulțumim și pe care îl onorăm așa cum se cuvine, prin tot ceea ce facem”, a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.
Fără Delia
„Primul segment al programului a fost dedicat copiilor care, timp de câteva ore, au avut posibilitatea să se bucure de momente plăcute, pline de veselie. Timp de o oră, copiii au avut parte de un dar oferit de bunii noștri prieteni de la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, a cărui trupă a fost prezentă cu piesa „Frozen – Regatul de Gheață”, în regia și scenografia lui Dan Mirea, spectacol de teatru pentru copii susținut în premieră de teatrul din Petroșani, aici, la Deva. Copiii s-au putut delecta cu diferite surprize plăcute, pe gustul lor: tobogane gonflabile, modelaj de baloane, vată de zahăr, oglindă foto: fotografii la minut, jocuri și alte surprize, o atracție deosebită pentru cei mici fiind pictura pe față. După piesa de teatru, copiii au intrat în universul științei, al tehnologiilor de vârf, și în Sala de Lectură a avut loc o activitate cu tema Robotică și noi tehnologii: inițiere în domeniu și aplicații practice, derulată de Asociația pentru Protecția și Informarea Cetățeanului. Din păcate, din cauza condițiilor atmosferice nefavorabile, mult așteptatul concert al Deliei nu a mai putut avea loc”, a adăugat Sebastian Bara.
În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori într-o cauză penală, la data de 8…
Magdalena Șerban Joi, 9 iulie 2026, s-a semnat contractul pentru cel de-al patrulea proiect dedicat…
Polițiștii hunedoreni continuă acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea faptelor care pun în pericol…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au identificat și reținut un bărbat urmărit internațional în…
Colac peste pupăză pentru cei care au întins capcana! Un personaj, care a deținut mai…
Constantin Radu Tudosie, actor și regizor al Teatrului Dramatic I. D. Sîrbu din Petroșani Pentru…