Nicu Vlad este acuzat că ”a permis unui sportiv suspendat să concureze şi să câştige o medalie la JO de la Londra din 2012” şi a transmis într-o scrisoare adresată conducerii IWF că ”se retrage” până când cazul formulat împotriva sa va fi încheiat, notează portalul Inside the Games.
Totodată, Nicu Vlad, campion olimpic în 1984, la Los Angeles, a demisionat din funcţia de delegat tehnic pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce Federaţia Română de Haltere a fost suspendată.
Decizia lui Nicu Vlad vine la o zi după ce preşedintele Federaţiei Europene de Haltere (EWF), turcul Hasan Akkus, acuzat şi el de Agenţia Internaţională de Testare (ITA), după o anchetă de opt luni legată de dopajul din haltere, a demisionat.
Este posibil ca şi alţi membri ai Executivului IWF să îşi anunţe plecarea în cadrul unui Congres programat în aceste zile, după cum relatează directorul executiv al Federaţiei americane de haltere (USAW), Phil Andrews.
Luna aceasta, Federaţia Internaţională de Haltere a impus o suspendare de un an Federaţiei Române de Haltere din cauza mai multor cazuri de încălcări ale regulamentului antidoping, sancţiune care privează participarea halterofililor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), această sancţiune fiind motivată motivată de cinci încălcări ale reglementărilor antidoping datând din 2012 şi comise de cinci sportivi diferiţi (n.r.-Florin Croitoru, Gabriel Sîncrăian, Răzvan Martin, Roxana Cocoş şi Marius Danciu). Aceste cinci încălcări se bazează pe prezenţa steroizilor anabolizanţi, se arăta într-un comunicat al IWF.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…